Impactul sancţiunilor europene asupra traficului aerian între UE şi Belarus

S.B.
Miscellanea / 26 mai 2021

Impactul sancţiunilor europene asupra traficului aerian între UE şi Belarus

Uniunea Europeană a cerut operatorilor aerieni să evite spaţiul aerian belarus şi a decis să interzică accesul operatorului naţional Belavia în spaţiul aerian şi pe aeroporturile europene, ca reacţie la deturnarea avionului Ryanair pentru arestarea unui jurnalist de opoziţie, informează news.ro.

Lufthansa, SAS, Air France, LOT, Singapore Airlines, Finnair şi airBaltic se află între operatorii aerieni care au anunţat că nu vor mai zbura deasupra Belarusului.

Agenţia care controlează traficul aerian european, Eurocontrol, a anunţat că de obicei deasupra Belarusului zboară zilnic aproximativ 400 de avioane civile, inclusiv 300 de survoluri, dintre care circa 100 efectuate de operatori din UE sau britanici.

Potrivit agenţiei, trei companii aeriene, respectiv Lufthansa (Germania), LOT (Polonia) şi airBaltic (Lituania), operau 14 boruri pe săptămână către Belarus.

Cursele pe distanţe lungi între Asia şi Europa, inclusiv cele efectuate de Aeroflot, Air China şi Turkish Airlines, care foloseau spaţiul aerian belarus, vor fi mai puţin afectate, potrivit aşteptărilor.

Pentru cursele mai scurte, din cadrul Europei, schimbarea rutelor către statele baltice ar putea mări durata călătoriilor şi mări costurile.

Belavia efectua curse din Belarus către aproximativ 20 de aeroporturi din Europa, între care Helsinki, Amsterdam, Milano, Varşovia, Frankfurt, Berlin, Munhen, Paris, Roma şi Viena.

Miza o reprezintă comisioanele pentru survol, despre care Eurocontrol afirmă că în 2019 ai reprezentat 85 de milioane de euro pentru Belarus, precum şi sumele percepute de ţară pentru decolarea şi aterizarea pe aeroporturile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb