Implicaţiile economice ale pandemiei "made in China" pentru România

Pandemia "made în China" a generat o inflaţie de prezicători. Din punctul lor de vedere ne aşteaptă apocalipsa, recesiunea, ori o recuperare economică rapidă (evoluţie economică în "V") sau o lume nouă cum nu a mai fost. Eu sunt uimit de atâta creativitate.

Direcţia în care merge economia depinde de deciziile oamenilor/gospodăriilor, firmelor, guvernelor, care uneori sunt previzibile, alteori nu. În cazul pe care îl analizez legat de pandemia "made in China" incertitudinea economică este mare, întrucât apar situaţii neobservabile, deci nemăsurabile, urmare a deciziilor consumatorilor, antreprenorilor, politicienilor din diverse ţări, nu doar din România. Sunt antreprenori care la o decizie guvernamentală restrictivă adoptă politica "wait and see", pe când alţii se solidarizează, întrucât preţurile, costul cu forţa de muncă şi fluxul de numerar se ajustează. La fel, consumatorii îşi modifică temporar şi în sens negativ cererea agregată de bunuri şi servicii, fie ca urmare a reducerii veniturilor, fie sub impact psihologic, când se promovează o politică tip "hype", adică o propagandă agresivă care întreţine o psihoză în masă. De aceea, în cazul unui şoc extern cum este această pandemie "ma­de in China" previziunile inevitabil conţin erori, chiar dacă oricine realizează intuitiv că economia are de suferit.

Indiferent de evoluţia unei economii, nu trebuie ignorat că, deciziile oamenilor reflectă un interes şi o "cale dependentă de trecut" (instituţional) ce le influenţează comportamentul în orice circumstanţe. De exemplu, "calea dependentă de trecut" la nivel politic o vedem în măsurile de politici publice adoptate în ultimele zile de majoritatea guvernelor lumii, care sunt relativ similare cu cele luate în anii 2009 -2010, deşi situaţia economică nu este aceeaşi, iar scenarii în cazul apariţiei unei pandemii au fost elaborate în SUA şi Germania 2006 şi în 2013. Scenariile sunt similare cu ce se petrece în prezent.

De asemenea, deciziile oamenilor, mai ales la nivel politic sunt influenţate de vulnerabilităţile economiei unei ţări şi de rezilienţă. După L. Briguglio, G. Cordina, N. Farrugia şi S. Vella "vulnerabilitatea economică este definită ca expunerea unei economii la şocuri exogene, ce rezultă din deschiderea economică", în timp ce rezilienţa/elasticitatea este capacitatea unei economii de a rezista, de a se adapta. În cazul pandemiei "made in China" observăm că toate ţările occidentale sunt vulnerabile, dar majoritatea au o rezilienţă ridicată, în sensul că se adaptează rapid şi absorb şocurile externe. România are o vulnerabilitate ridicată, în raport cu gradul de deschidere economică, dar are o rezilienţă relativ scăzută. Într-o prognoză pe termen scurt eu aş ţine cont de aceste lucruri la elaborarea politicilor de diminuare a efectelor unei recesiuni.

Se pot face predicţii cu privire la evoluţia PIB ca urmare a pierderilor temporare de producţie, chiar şi în condiţii de incertitudine, cum am precizat. Vom avea erori? Fireşte, dar contează metodologia folosită, astfel încât marja de eroare să fie cât mai mică. Numai astfel o prognoză ajută la remodelarea politicilor economice care să se bazeze pe un trade off, adică pe o balanţă între ceea ce este dezirabil şi ceea ce este posibil, respectiv ce pierdem astăzi ca să câştigam mâine. Ideea de a lansa cifre de genul economia va scădea cu 3% sau 5% în baza unei metodologii inadecvate situaţiei sau fară să se precizată metodologia nu face altceva decât să amplifice neîncrederea şi panica în rândul firmelor şi consumatorilor. Ba, chiar încurajează propaganda agresivă care întreţine psihoză în masă. Problema nu este că unii prognozează recesiunea economică, ci că au pretenţia să o măsoare exact.

Există în prezent modele macroeconomice de echilibru general care se concentrează pe impactul unei pandemii. Sunt utile, fară îndoială, dar au limitele lor întrucât nu prezintă scenarii similare. Este dificil să aplici asemenea modele care analizează pandemia din 1918-1919, SARS sau HIV cu ceea ce se întâmplă în prezent. Situaţiile sunt diferite, structurile economice au evoluat. De exemplu, în timpul epidemiei din 1918-1919 au fost 7 luni de contracţie economică urmată de 44 luni de expansiune. În cazul SARS, impactul economic a fost la nivel regional, respectiv mai mic decât ceea ce se înregistrează în prezent şi nu a fost cauza vreunei crize economice. Trebuie ţinut cont de contextul politic şi de efectele care se produc pe latura cererii şi ofertei agregate. Din acest punct de vedere, modelul GTAP - de echilibru general multiregional, cu componente interdependente (industrie, gospodării, investitori, guverne, importatori şi exportatori) pare potrivit.

Pentru a urmări evoluţia Produsului Intern Brut cu scăderi temporare de producţie se pot construi/utiliza mai multe modele. Eu am ales două dintre acestea.

Într-un model, avem mai multe scenarii de scădere/creştere economică ce pornesc de la durata de restrângere a activităţii economice şi durata de recuperare (cele două ipoteze).

Durata de restrângere se referă la faptul că economia se confruntă brusc cu o serie de restricţii în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor şi a mărfurilor, cu impact în consum şi producţie. Aceste restricţii sunt determinate de deciziile guvernului României care acţionează pentru limitarea ratei de mortalitate şi morbiditate pe fondul panemdiei "made in China", de deciziile altor ţări care acţionează în acelaşi sens, precum şi de deciziile populaţiei şi companiilor, care au ales un anumit tip de comportament pe cale voluntară sau impusă. Prin urmare, restrângerea activităţii economice este determinată de un mix de decizii cu actori diferiţi.

Durata de recuperare urmează celei de restrângere, când activitatea firmelor se relansează, iar consumul gospodăriilor creşte.

Ambele durate sunt influenţate nu doar de decizii de tip administrativ, de firme sau gospodării, ci şi de situaţii apărute anterior introducerii măsurilor restrictive sau simultan cu acestea: conflictul comercial SUA-China care nu s-a stins, evoluţia pieţelor financiare, războiul preţului petrolului.

Scenariile pe cele două perioade (restrângere, recuperare) se fac pe fiecare sector important al economiei luând în considerare că durata de restrângere a activităţii şi durata de recuperare au termene diferite. În raport cu aceste termene, scăderea Produsului Intern Brut va fi mai mică sau mai accentuată. De pildă, dacă durata de restrângere a activităţii economice cuprinde lunile aprilie şi mai 2020, perioada de recuperare este posibil să fie mai scurtă. Dacă durata de restrângere a activităţii se prelungeşte până în iunie 2020, perioada de recuperare va fi mai mare şi dimensiunea recesiunii la o altă scară. Cu cât? Se măsoară Atât durata de restrângere, cât şi durata de recuperare din economia românească depind de cererea internă, precum şi de durata de restrângere a activităţii economice, respectiv perioada de recuperare din zona euro, mai cu seamă în ţările unde România are exporturi şi importuri semnificative. De exemplu, dacă durata de restrângere şi de recuperare în Germania va trece de 2- 3 luni, în România perioada de recuperare se va prelungi, pentru că depinde de relansarea comenzilor din Germania.

În acest model, în calcule, se ţine cont de faptul că există ramuri economice care nu îşi întrerup activitatea deloc în perioada de restrângere şi de recuperare sau chiar sunt pe creştere (IT, producţia şi furnizarea de energie, telecomunicaţii, industrie alimentară, fabricarea produselor farmaceutice de bază, fabricarea produselor din lemn şi din hârtie, cosmetice, petrochimie), altele îşi restrâng activitatea (transport şi depozitare, chimie, construcţii, comerţ, confectii, de exemplu), iar altele îşi întrerup activitatea total (fabricarea mijloacelor de transport, hoteluri şi restaurante). Pe această bază se poate estima în cât timp se poate reveni pe creştere economică şi eventual cu cât. În această variantă pot apărea scenarii în care se produce o recesiune pe termen scurt sau pe termen mai lung? Fară îndoială, deşi aş adăuga o analiză pe vulnerabilităţi şi rezilienţă, despre care am aminitit anterior. Cea din urmă poate arăta dacă nu cumva perioada de recuperare se prelungeşte.

A doua variantă se construieşte pe modelul macroeconomic QUEST utilizat de Direcţia Generală Afaceri Economice şi Financiare al Comisiei Europene, în care se socoteşte că o pandemie durează un trimestru dintr-un an.

În scenariul de bază se merge pe ipotezele descrise în studiul "O potenţială pandemie de gripă: posibile efecte macroeconomice şi probleme de politică" din SUA (Congressional Budget Office, 2005) în care o pandemie constituie un şoc cu efecte pe temen scurt şi lung pe latura cererii şi ofertei. Pe termen scurt, cererea de servicii medicale creşte până într-un punct în care sistemul medical nu mai face faţă. Cu fiecare fază a pandemiei, transporturile de persoane încetează, oamenii se izolează sau intră în carantină, cererea pentru servicii considerate neesenţiale, dar care presupun contact public încetează, lanţurile de aprovizionare sunt afectate, rata de absenteism la muncă creşte, iar datoriile se acumulează. Se produce o încetinire a activităţii economice şi pe cale de consecinţă a Produsului Intern Brut. Acesta este scenariul de bază descris în studiul elaborat sub egida Congressional Budget Office în anul 2005, după experienţa SARS. Pe latura ofertei, studiul combină calculul zilelor de muncă pierdute cu productivitatea medie pe lucrător. Dar, în calcul, studiul a fixat o rată de absenteism de 30% din fiecare sector, pentru un termen de 3 săptămâni de muncă. Pentru agricultură s-a socotit o reducere de 10% a forţei de muncă în acelaşi interval. Pe această bază s-a calculat o scădere a PIB de aproximativ 1,75% în anul în care se produce pandemia. Studiul ia în considerare o contracţie a sectoarelor economice unde interacţiunea umană este mare (turism, divertisment), o reducere parţială de activitate a altor sectoare (de exemplu comerţ) precum şi faptul că sunt sectoare economice care nu sunt afectate deloc (servicii de sănătate). Impactul pe latura cererii agregate ar fi de 1,75%, iar pe latura ofertei de 3,75% în anul pandemiei (A Potenţial Influenza Pandemic pag.12) . În scenariul de mai sus am rezerve cu privire la rata de absenteism de 30%, întrucât după cum se observă, în România sunt sectoare economice care nu şi-au redus activitate deloc, iar altele funcţionează parţial în perioada de restrângere. Altfel, scenariul descris în studiul din 2005 seamănă destul de bine cu ceea ce se petrece în acest moment.

În ceea ce priveşte efectele pe termen lung, acestea depind de modul în care pandemia a lovit populaţia pe structuri de vârstă. Dacă pandemia afectează preponderent populaţia vârstnică atunci influenţa negativă se înregistrează pe latura cererii, iar dacă pandemia ţinteşte populaţia tânără, efectele negative se văd pe latura ofertei forţei de muncă, ceea ce ar avea impact în productivitate, rentabilitatea capitalului (A Potenţial Influenza Pandemic pag.14 ).

Modelul elaborat de echipa de economişti sub egida Congressional Budget Office în anul 2005 şi dezvoltat de Direcţia Generală Afaceri Economice şi Financiare al Comisiei Europene poate fi luat în considerare pentru estimarea evoluţiei PIB în perioada de restrângere a producţiei şi perioada de recuperare, deşi aş introduce ca valoare exogenă un indice de rezilienţă, întrucât în România sunt probleme de capacitate instituţională.

Faţă de cele menţionate, sunt prudent în estimarea evoluţiei negative a PIB în acest an pe cifre, dacă mă gândesc la efectele măsurilor de reducere a pandemiei "made în China". În cazul în care perioadele de restrângere şi de recuperare se prelungesc atât în România, cât şi în zona euro, mai cu seamă în ţările unde avem pieţe de desfacere, economia noastră va intra într-o recesiune pe termen scurt. În ipoteza în care, perioada de restrângere a activităţii productive este limitată la 2 luni, atunci perioada de recuperare va fi de 6-9 luni ca să ajungem la punctul în care eram în februarie 2020, luând în considerare şi reluarea producţiei şi a comerţului internaţional.

Sunt îngrijorat de slăbiciunile instituţiilor politice şi economice, precum şi de tentaţia de a accentua intervenţia statului în economie care este extrem de atractiva pentru mulţi politicieni, cum este şi în rândul unei părţi semnificative din populaţie. Mulţi oameni aşteaptă ca statul să le rezolve problemele cu taxele pe care numai unii le plătesc. Intervenţionismul statutului accentuează inegalitatea în ceea ce priveşte alocarea resurselor, conservă instituţii ineficiente şi extractorii de rente. De aceea, nu îmi este teamă de pandemia "made în China" cât de acest model care se perpetuează de 30 ani. Socotesc că intervenţia statului trebuie să fie limitată strict la perioada pe care o traversăm. Pe de altă parte, apreciez că un împrumut de la FMI şi BIRD (Banca Mondială) se impune, atât pentru a face faţă plăţilor în următoarele 12-14 luni, cât şi pentru a susţine o ajustare structurală semnificativă în economia controlată de stat, în servicii publice şi administraţie.