ÎN 15 ANI DE ACTIVITATE A DIVIZIEI DE BUILDING SURVEYING Colliers a oferit servicii de consultanţă tehnică pentru 3,4 milioane de metri pătraţi de spaţii industriale, birouri, retail şi hoteluri

G.U.
Companii #Construcţii / 3 iunie 2021

Oana Stamatin, Director of Green Certifications and Building Surveying la Colliers

Oana Stamatin, Director of Green Certifications and Building Surveying la Colliers

Atenţia crescută pe care băncile finanţatoare, dar şi investitorii şi proprietarii de imobile o acordă rapoartelor concise şi complete privind construcţia, impactul clădirilor asupra mediului construit, cumpărarea sau vânzarea proprietăţilor imobiliare a dus la creşterea numărului de solicitări de servicii de consultanţă legate de activităţi de monitorizare a proprietăţii şi efectuare a rapoartelor de audit tehnic şi commissioning, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Cu o experienţă de 15 ani în piaţă, Colliers a oferit astfel de servicii pentru 3,4 milioane de metri pătraţi de spaţii, dintre care aproximativ 2 milioane de metri pătraţi sunt în proiecte de monitorizare.

Cu un portofoliu de clienţi care cuprinde de la investitori, instituţii financiare şi până la proprietari şi chiriaşi, divizia de Building Surveying a Colliers realizează rapoarte de monitorizare a lucrărilor de construcţii pentru banci finanţatoare, rapoarte de audit tehnic ("technical due diligence") pentru investitori sau instituţii financiare, dar şi rapoarte de commissioning pentru a răspunde cerinţelor de comisionare din cadrul proceselor de obţinere a certificărilor verzi LEED şi BREEAM.

Potrivit sursei citate, monitorizarea dezvoltărilor imobiliare este un serviciu solicitat în special de către băncile creditoare pentru verificarea şi confirmarea lucrărilor executate de dezvoltatorii imobiliari şi confirmarea şi verificarea solicitărilor de retrageri din creditul aprobat. Practic, aprobările băncilor finanţatoare pentru retragere se efectuează în urma rapoartelor de monitorizare executate de specialiştii Colliers, care confirmă, printre multe aspecte tehnice şi financiare, concordanţa dintre devizele de lucrări de construcţii şi facturile constructorilor pentru lucrările efectuate.

Oana Stamatin, Director of Green Certifications and Building Surveying la Colliers, a declarat: "În decursul celor 15 ani de activitate în segmentul de Building Surveying, Colliers a fost un "rulment" important în întreg mecanismul dezvoltărilor imobiliare în care am fost implicaţi şi pentru care ne-au fost solicitate serviciile. Astfel, prin realizarea de rapoarte de monitorizare, am avut un impact în livrarea pe piaţă a 18 hale industriale, 16 clădiri de birouri, 15 clădiri rezidenţiale, 5 centre comerciale şi a 2 hoteluri, totalizând aproximativ 2 milioane de metri pătraţi."

Totodată, acelaşi departament s-a ocupat de servicii de "technical due diligence" şi rapoarte de audit tehnice pentru 4 hoteluri, 13 parcuri industriale, 17 clădiri de birouri, 7 portofolii de spaţii de retail (centre comerciale, spaţii stradale, hipermarketuri), care cumulează o suprafaţă de circa 1,4 milioane de metri pătraţi. Acest tip de analiză a proprietăţilor oferă o imagine realistă despre starea construcţiei din punct de vedere tehnic, dar şi o estimare clară a reparaţiilor care trebuie făcute pentru a respecta proiectul iniţial şi standardele de calitate.

În ultimul an, a crescut interesul băncilor finanţatoare pentru dezvoltări industriale, de rezidenţial şi de tip strip-mall, observă consultanţii Colliers.

"Piaţa de Building Surveying urmăreşte în oglindă trendul din piaţa imobiliară locală. Dacă anul acesta se construieşte mai mult industrial, rezidenţial sau retail (strip-mall), se finanţează sau se cumpără astfel de dezvoltări, deci şi noi facem rapoarte pentru astfel de dezvoltări. În prezent, lucrăm pentru opt clienţi de project monitoring şi audit tehnic şi trei clienţi de commissioning", conchide Oana Stamatin.

Printre companiile pentru care Colliers a oferit de-a lungul timpului astfel de servicii se numără dezvoltatorul imobiliar CTP, dar şi bănci precum BRD Groupe Societe Generale sau Banca Transilvania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb