ÎN 2019: Insolvenţele au scăzut cu 22% faţă de anul precedent

I.M.
Miscellanea / 20 februarie 2020

Insolvenţele au scăzut cu 22% faţă de anul precedent

Insolvenţele în ţara noastră au scăzut anul trecut cu 22% faţă de 2018 şi se situează la minimul ultimului deceniu, iar cele mai multe insolvenţe s-au înregistrat în sectorul comerţului cu ridicata şi distribuţie urmat de construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit unui studiu transmis de Coface România.

Studiul arată că numărul companiilor insolvente în anul 2019 a fost de 6.384 firme, mai puţin cu 22% faţă de nivelul înregistrat în anul anterior.

"Datele indică şi o scădere graduală a companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 milioane euro (companii medii şi mari). Astfel, numărul acestora din urmă s-a situat la 444 pe parcursul anului 2019, sub media de 550 din ultimii trei ani. Această evoluţie s-a reflectat şi în diminuarea pierderilor financiare care au fost de doar de 4,6 miliarde lei în 2019 la jumătate faţă de media din ultimii trei ani", se arată în comunicat.

Datele relevă şi o serie de vulnerabilităţi care pun presiune pe companiile din România. Astfel, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul anului 2019 au fost în valoare totală de 3,2 miliarde lei, în creştere cu 67% faţă de anul anterior, respectiv 1,9 miliarde lei.

"Numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea în 2019 a crescut aproape de 160.000, fiind maximul din ultimul deceniu. În acelaşi timp, numărul companiilor SRL nou înmatriculate anul trecut a rămas relativ constant aproape de 90.000. Cu alte cuvinte, la fiecare companie nou înregistrată anul trecut s-au înregistrat aproape 1,8 companii care şi-au întrerupt activitatea, comparativ cu raportul OUT : IN de 1,6 din 2018", se arată în comunicat.

Prin comparaţie cu evoluţiile regionale, companiile active în Romania sunt caracterizate de o vârstă fragedă cu durata medie de viaţă de doar 10 ani, cel mai puţin din UE. Totodată, numărul companiilor care îşi întrerup activitatea este constant peste cel al firmelor nou înfiinţate, potrivit analizei. În plus, mediul de afaceri local este caracterizat de un grad de concentrare ridicat în rândul marilor firme, primele 1.000 de companii concentrând jumătate din toate veniturile de la nivelul întregului mediu de afaceri, respectiv 500.000 de firme.

"Mediul de afaceri activ din România s-a confruntat şi anul trecut cu o serie de evoluţii contradictorii. Pe de o parte, insolvenţele s-au situat în 2019 la minimul ultimului deceniu, ceea ce ar putea indica o evoluţie pozitivă a mediului de afaceri, mai ales în rândul companiilor medii şi mari. Pe de altă parte, faptul că am atins maximul din ultimul deceniu la nivel de întreruperi, în timp ce numărul companiilor SRL nou înmatriculate s-a păstrat relativ constant, ne arată că această dinamică este determinată de un spirit antreprenorial care caută în continuare soluţii viabile şi solide de dezvoltare. Crearea unui cadru predictibil şi sustenabil este esenţială pentru păstrarea unui mediu prielnic dezvoltării antreprenoriatului şi companiilor din România", a declarat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din cauza lui DRAGNEA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb