ÎN ACEST AN,  Vom avea cu circa 30% mai mulţi turişti străini în ţara noastră

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 7 martie 2008

Numărul românilor care îşi vor petrece vacanţele în străinătate va creşte cu un procent similar

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat ieri că, în 2007, s-a constatat o reducere cu 1,3% a capacităţilor din structurile turistice cu funcţiuni de cazare (de la 287.158 la 283.701 de locuri). Reducerea cea mai importantă, de 6.439 de locuri, a fost în unităţi precum camping-uri, cabane şi tabere.

Potrivit datelor obţinute de FPTR de la Institutul Naţional de Statistică (INS), au crescut capacităţile de cazare din pensiunile turistice urbane cu 1.001 locuri şi cele din pensiunile rurale cu 1.057 locuri. Acest fenomen poate fi explicat prin volumul mai redus al efortului financiar necesar investiţiilor în pensiuni decât în hoteluri. De asemenea, a crescut şi interesul pentru această formă de turism.

Reprezentanţii FPTR apreciază: "2007 a fost şi din punct de vedere al turismului, anul aderării la Uniunea Europeană. Eliminarea oricăror restricţii de călătorie în spaţiul comunitar a impulsionat şi mai mult plecările românilor în străinătate, în dauna călătoriilor pentru vacanţe în România. Pe de altă parte, am asistat la o creştere semnificativă a sosirilor de turişti din Uniunea Europeană, fapt determinat de dorinţa cetăţenilor UE de a cunoaşte mai bine noul stat membru".

Oficialii federaţiei estimează, pentru 2008, o creştere cu 28-30%, faţă de anul 2007, a numărului de străini ce vor intra în România. Nici interesul românilor de a pleca în străinătate nu se va diminua. Astfel că se aşteaptă o creştere cu 30-32% a numărului celor care vor pleca în străinătate.

Evoluţia infrastructurii turistice va continua trendul ascendent al ultimilor ani şi în aceste condiţii. Tot mai multe unităţi de categorii inferioare vor trece, prin modernizări, la categorii superioa­re. Toate unităţile noi aflate în construcţie şi cele în modernizare vor fi încadrate la categoriile 3-5 stele. FPTR prognozează, pentru acest an, o creştere a numărului de turişti în structurile hoteliere de circa 13%.

Patronatele din turism au remarcat, în datele raportate pentru 2007, efortul investiţional în dezvoltarea şi modernizarea structurilor de categorie superioară: ritmul de creştere a capacităţilor a fost de +24,3% la 5 stele, de +5,2% la 4 stele, de +12% la 3 stele. Potrivit unui comunicat de presă al FPTR, s-au redus capacităţile din structurile de categorii inferioare: -2,2% la categoria 2 stele, -4% la categoria 1 stea, -16,6% la cele neclasificate. "Acesta este un semnal pozitiv ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că în zona infrastructurii turistice au loc fenomene cu efecte favorabile asupra dezvoltării turismului în ţara noas­tră", susţine conducerea FPTR.

2007 poate fi caracterizat ca un an cu ritm de creştere deosebită a intrărilor de vizitatori străini la frontieră. Pe acest segment, a fost raportată o majorare de 27,9%, de la 6.036.999 în 2006 la 7.721.741 în 2007. Sosirile din Europa cresc cu 28,1% faţă de anul precedent, iar cele din Uniunea Europeană cresc cu 50,2%. Pe ţări de provenienţă, creşteri importante s-au consemnat la Bulgaria (+104,9%), Austria (+43,9%), Franţa (+42,5%), Italia (+43,1%), Germania (+38,2%) şi Marea Britanie (+31,1%). S-au mai înregistrat creş­teri importante ale sosirilor din Ucraina (+66,2%), Turcia (+29,7%), în timp ce sosirile din Republica Moldova au scăzut cu 25,6%.

Călătoriile românilor în străinătate au crescut cu 23,2%, de la 8.905.764 în 2006 la 10.979.756 în 2007). Prin agenţiile de turism, au plecat în străinătate 614.328 de persoane, ceea ce reprezintă 5,6% din totalul de 10.979.756 româ­ni care au călătorit, în 2007, în afara graniţelor ţării.

În anul 2007, s-au înregistrat cu 12,2% mai mulţi turişti în structurile hoteliere, la români sporul fiind de 12,1%, iar la străini se consemnează o creştere de 12,4%. Prin agenţii de turism, au fost cazaţi 23% din românii găzduiţi de structurile hoteliere. FPTR a remarcat faptul că, din cei 1,5 milioane de turişti străini care au beneficiat de servicii de cazare în România în anul 2007, doar circa 10% dintre aceştia au apelat la serviciile agenţiilor de turism din ţara noastră.

Zona staţiunilor balneare înregistrează o creştere de 5,9% a numărului de turişti, iar Litoralul consemnează o creştere cu 16 procente a numărului de turişti. Zona montană înregistrează o creştere cu 12,9 procente a numărului de turişti cazaţi, mai arată comunicatul FPTR.

Agenţiile de turism au înregis­trat rezultate mai mici faţă de cele din 2006 la acţiunile turistice interne. Dar acţiunile turistice externe au cunoscut o dezvoltare remarcabilă, creşterea fiind de 29% la numărul de turişti. Principalele beneficiare ale acestor creşteri au fost ţări precum Turcia (+46,6%) şi Bulgaria (+106,4%). Ţările cu tradiţie ca Italia, Spania, Franţa şi Grecia s-au menţinut în preferinţele românilor la nivelul anului 2006. FPTR explică această creştere a numărului de călătorii în străinătate în ameliorarea nivelului de trai al populaţiei, dorinţa de călători şi de a lua contact cu alte culturi şi civilizaţii, calitatea serviciilor turistice oferite, dar şi libertatea de a călători în Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb