ÎN AL TREILEA TRIMESTRU AL ANULUI TRECUT Vodafone România a obţinut venituri din servicii în valoare de 191,5 milioane euro

G.U.
Companii / 2 februarie 2022

Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România

Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România

Vodafone România anunţă venituri din servicii de 191,5 milioane de euro pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2021, care continuă să fie stabile pe evoluţia trimestrială, în timp ce baza de clienţi de servicii mobile şi fixe şi de soluţii IoT a ajuns la 11,2 milioane, potrivit rezultatelor financiare publicate astăzi de Vodafone Group Plc.

Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România, a declarat: "În 2021, ne-am concentrat, pe de o parte, pe a minimiza impactul contextului actual asupra companiei, şi, în acelaşi timp, ne-am extins şi consolidat reţeaua pentru a ne asigura că atât clienţii din mediul urban, cât şi cei din cele mai îndepărtate zone rămân conectaţi, cu acces fiabil la servicii fixe şi mobile de calitate. Privind înainte, cuvântul cheie este ‚schimbare'. Atât la nivel de industrie, cât şi de companie, ne aşteptăm la o schimbare de ritm. Veţi vedea un Vodafone mai dinamic în 2022 şi în anii ce vor urma".

Potrivit sursei citate, în trimestrul trei al anului trecut (1 octombrie - 31 decembrie 2021), Vodafone a dezvoltat o serie de proiecte pentru clienţii săi, persoane fizice şi companii, precum şi iniţiative menite să protejeze planeta şi să-i ajute pe cei care au nevoie. La începutul lunii octombrie, Vodafone şi-a extins suportul oferit companiilor mici şi mijlocii prin platforma V-Hub, care asigură acum şi posibilitatea testării gratuite de noi tehnologii şi soluţii digitale. Black Friday a adus "5euro Shop", prin care clienţii Vodafone puteau alege smartphone-uri, gadgeturi, accesorii şi servicii mobile şi fixe la super reduceri sau pachete la ofertă disponibile în rate de doar 5 euro/lună. Iar Crăciunul a venit cu daruri pentru clienţi: tablete, vouchere pentru achiziţia de telefoane smart, gadgeturi, internet nelimitat, dar şi cea mai bună experienţă de vizionare TV de pe piaţă, prin platforma Vodafone TV. Mai mult, în decembrie, un euro pentru fiecare tranzacţie (abonament nou şi reînnoire de abonament) realizată de clienţii Vodafone de mobil, internet şi televiziune a fost redirecţionat pentru achiziţionarea de echipamente digitale pentru copiii şi tinerii din peste 140 de case de tip familial şi centre de plasament din Bucureşti şi alte 23 de judeţe.

La începutul lunii octombrie, Vodafone a lansat cartelele SIM ecologice realizate din plastic reciclat, ca parte a angajamentului companiei de a reduce impactul operaţiunilor sale asupra mediului. Iar ca partener de tehnologie al Salvamont România, singurul serviciu de salvare montană din ţară, Vodafone a asigurat fondurile necesare pentru achiziţionarea de echipament pentru localizarea victimelor avalanşelor (sistemul Recco), o premieră naţională.

Mai mult, în trimestrul trei al anului trecut, Vodafone Supernet Fibră a primit certificarea pentru cea mai bună experienţă de utilizare a internetului fix din România de la auditorul german independent umlaut, care a analizat cinci milioane de eşantioane de trafic de internet. Aceasta este prima astfel de certificare conferită de auditorul umlaut unui operator de reţea de internet fix din România.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb