ÎN AUGUST Salariul mediu net a scăzut în România cu 58 de lei

G.U.
Macroeconomie / 12 octombrie 2021

Salariul mediu net a scăzut în România cu 58 de lei

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.688 lei, în luna august 2021, cu 92 lei (-1,6%) mai mic decât în luna iulie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei (-1,6%), arată datele publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.957 lei).

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%.

Indicele câştigului salarial real a fost 101,2% pentru luna august 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 98,2% pentru luna august 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,0%, cu 4,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2021.

Potrivit INS, în luna august 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2021 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 10,5% şi 11,5% în fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; între 5,0% şi 7,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a.; între 3,0% şi 4,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna iulie, ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice, informează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,2% în alte activităţi extractive; între 3,0% şi 5,0% în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi pe apă, transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 2,0% şi 3,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, hoteluri şi restaurante, activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-1,9%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,5% fiecare).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb