În Bucureşti, în 595 de unităţi de învăţământ va fi aplicat sistemul de hibrid, în timp ce în 24 copiii vor învăţa online

J.P.
Miscellanea / 11 septembrie 2020

În Bucureşti, în 595 de unităţi de învăţământ va fi aplicat sistemul de hibrid, în timp ce în 24 copiii vor învăţa online

Elevii din 24 de unităţi de învăţământ din Capitală vor avea doar cursuri online, iar în aproape 600 de licee, şcoli şi grădiniţe copiii vor învăţa în sistem hibrid, conform news.ro.

"S-a aprobat scenariul galben de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învăţământ din Municipiului Bucureşti prevăzute în Anexa 1, ce face parte integrantă din hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, scenariu avizat de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi de către Inpectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti", a anunţat Prefectura după şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, prezentând o listă de 595 de unităţi de învăţământ în care copiii vor învăţa în sistem hibrid, prin rotaţie.

Acest scenariu implică participarea zilnică la cursuri a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Totodată, s-a aprobat scenariul roşu de organizare şi desfăşurare în unităţile de învăţământ din Municipiului Bucureşti în alte cinci şcoli, incluse în Anexa 2 a deciziei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, scenariu avizat de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi de către Inpectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

"Unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Bucureşti, care nu au fost cuprinse scenariile de la Anexa 1 şi 2, vor desfăşura procesul de învăţământ în Scenariul 3-online, potrivit Ghidului de aplicare a măsurilor din Ordinului comun nr. 5487/1494/31.08.2020 al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii. Autorităţile locale de pe raza Municipiului Bucureşti vor asigura resursele necesare desfăşurării procesului de învăţământ", anunţă Prefectura Capitalei, prezentând o listă de 19 şcoli şi grădiniţe.

Scenariul roşu se referă la participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi / lecţii online.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930