ÎN CADRUL SALONULUI AUTO DE LA GENEVA 2016, Honda lansează prototipul celei de-a zecea generaţii Civic

Ioana Dogaru
Companii / 1 martie 2016

Vedeta standului Honda de la Geneva va fi, fără îndoială, conceptul noii generaţii Civic, ce oferă indicaţii preţioase vis a vis de structura finală a modelului de serie, informează un comunicat de presă al companiei.

Nouă generaţie Civic Hatchback va fi cu 30 mm mai lată, cu 20 mm mai joasă şi cu 130 mm mai lungă comparativ cu modelul pe care îl înlocuieşte şi va fi construită pe o platforma globală, precizează reprezentanţii Honda.

Menţinerea unor console cât mai scurte scoate în evidenţă atât nouă latura dinamică a maşinii, dar şi oferta de spaţiu foarte competitivă, amândouă elemente definitorii pentru gama europeană a modelului Civic.

Noutăţi apar şi sub capotă, acolo unde noul Civic marchează o schimbare importantă faţă de predecesorul sau, fiind primul model de volum Honda ce va fi comercializat în Europa exclusiv cu motorizări supraalimentate.

Vor fi disponibile trei unităţi, două pe benzină 1.0 VTEC TURBO şi 1.5 l VTEC TURBO şi un diesel de 1.6 l. Toate cele trei unităţi fac parte din nouă gama de motorizări Earth Dreams şi promit performanţe de top în clasele din care fac parte.

Cele două unităţi pe benzină folosesc distribuţia variabilă, o turbină optimizată pentru turatiile joase şi injecţie directă pentru a oferi un răspuns prompt la acceleraţie, dar şi valori de consum competitive.

Propulsorul diesel 1.6 i-DTEC reprezintă o evoluţie a unităţii folosite în prezent de Civic şi CR-V iar inginerii Honda s-au concentrat în principal pe folosirea aluminiului pentru cât mai multe componente cu scopul de a optimiza greutatea.

Nouă generaţie Civic va fi produsă în fabrică Honda de la Swindon din Marea Britanie, facilitate ce va deveni cu această ocazie centrul de producţie pentru Civic Hatchback la nivel mondial. De altfel, cea de-a zecea generaţie Civic va fi şi prima ce va fi comercializată în versiunea de caroserie hatchback pe piaţă din SUA.

Cu această ocazie Honda a anunţat o investiţie de 270 de milioane de euro în fabrică din Marea Britanie pentru a pregăti startul producţiei noului model.

Nouă generaţie Civic Hatchback va fi disponibilă în Europa în primul trimestru al anului 2017.

"Segmentul C este extrem de important pentru consolidarea volumelor, iar, după rezultatele pozitive înregistrate de Civic Sedan şi Hatchback pe piaţă din România în ultimii doi ani, suntem siguri că nouă generaţie Civic va aduce şi mai mulţi clienţi alături de Honda. Faptul că vorbim despre o platforma globală şi de o aliniere a motorizărilor la trendul de downsizing certifica faptul că Honda are planuri importante pe piaţă europeană, iar noul Civic va doar primul pas într-un proces accelerat de revenire", a declarant Ionuţ Lupu, Director Comercial Honda Trading România.

Tot în cadrul Salonului Auto de la Geneva va fi prezentată versiunea de serie europeană a modelului NSX, propulsat de un motor pe benzină bi-turbo amplasat central şi trei motoare electrice, se arată în comunicat.

Resursele motorului pe benzină vor fi gestionate de o transmisie automată dublu ambreiaj cu 9 trepte, se mai arată în comunicatul companiei.

Primele comenzi vor putea fi preluate începând cu luna aprilie, iar livrările vor debuta loc în toamna acestui an, potrivit sursei citate.

Printre noutăţile prezente la standul Honda se numără şi versiunea europeană a modelului Clarity Fuel Cell, ediţiile limitate Civic X Edition, Civic Tourer Style, CR-V Black Edition precum şi nouă motocicletă din gama Adventure, CRF 1000L Africa Twin, mai precizează compania.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb