ÎN CEA MAI BUNĂ DINTRE LUMILE POSIBILE, BĂNCILE SE VOR SUPRAVEGHEA SINGURE Farsa testelor de stres aplicate băncilor din Europa va căpăta o nouă dimensiune

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) pregăteşte revizuirea semnificativă a metodologiei şi cadrului pentru derularea testelor de stres aplicate instituţiilor bancare.

Conform unui document consultativ de pe site-ul instituţiei, "Discussion paper on the future changes to the EU-wide stress test", metodologia pentru "etapa bancară" va fi "mai puţin descriptivă decât în prezent şi va oferi băncilor mai multă discreţie în calcularea propriilor scenarii". Comentariile şi propunerile instituţiilor financiare pot fi trimise până în 30 aprilie 2020. EBA mai arată că testele de stres din acest an vor fi derulate conform metodologiei existente, iar rezultatele vor fi publicate în iulie 2020.

Cadrul de testare la stres a instituţiilor bancare din UE include două etape: etapa bancară, în cadrul căreia băncile îşi evaluează riscurile conform unor scenarii stabilite de EBA, şi etapa de supervizare, care presupune verificarea rezultatelor trimise de bănci şi eventualele recomandări privind majorarea capitalului.

În comunicatul de presă se subliniază că "standardele de raportare vor rămâne ridicate", însă documentul consultativ arată că băncile pot elimina anumite restricţii din scenariile de stres, dacă justifică o astfel de acţiune.

Decizia de revizuire a cadrului pentru testele de stres bancare vine după ce fostul preşedinte al EBA, Andrea Enria, a pus sub semnul întrebării eficienţa acestora şi a susţinut că anumite elemente nu mai pot fi menţinute, după cum scrie Financial Times.

"Cadrul pe care îl propunem are ca scop îmbunătăţirea testelor de stres din punct de vedere al caracterului informativ, flexibilităţii şi eficienţei costurilor", a declarat Jose Manuel Campa, preşedintele EBA.

Aşa să fie oare, mai ales când există destule semne de întrebare cu privire la angajarea unor înalţi oficiali ai Autorităţii Bancare Europene în renumitul sistem al "uşilor rotative", care asigură "tranziţia" între posturile din sectorul public şi cel privat?

Aproape simultan cu articolul despre noile propuneri privind cadrul testelor de stres bancare, Financial Times a scris că o comisie a Parlamentului European tocmai a respins propunerea pentru pos-tul de director executiv al EBA. Motivul? "Îngrijorările referitoare la uşa rotativă dintre EBA şi un grup de lobby bancar", după cum scrie FT.

Numirea lui Gerry Cross, de la Banca Centrală a Irlandei, a fost blocată, cel puţin temporar, deşi acesta ocupă deja un loc în Consiliul de Supraveghere al Autorităţii Bancare Europene, care i-a şi aprobat candidatura.

Financial Times scrie că Gerry Cross a fost angajat anterior de AFME (Association of Financial Markets in Europe), unul dintre cele mai importante grupuri de lobby bancar din Europa, care a intervenit direct pe lângă EBA pentru influenţarea unor reglementări bancare.

Votul din comisia parlamentară împotriva lui Cross a venit la două zile după deschiderea unei anchete de către instituţia Avocatului Poporului din UE care vizează tocmai Autoritatea Bancară Europeană, după cum mai scrie FT.

Avocatul Poporului din UE încearcă să afle de ce EBA a permis fostului său director executiv, Adam Farkas, să se angajeze la AFME după terminarea mandatului său.

Ar mai fi ceva de spus? Poate doar întrebarea retorică din "Satirele" poetului latin Decimus Iunius Iuvenalis: Quis custodiet ipsos custodes?

"Băncile din UE trebuie să fie foarte aproape de a nu trece nici măcar testele de stres deloc stresante de la EBA", a scris un cititor Financial Times pe marginea articolului dedicat "revizuirii" metodologiei testelor de stres bancare din UE.

Criticile cu privire la duritatea şi realismul testelor de stres aplicate periodic de Autoritatea Bancară Europeană au apărut aproape imediat după înfiinţarea EBA şi au fost confirmate de prăbuşirea ulterioară a unor bănci importante.

Cazul Dexia este binecunoscut. În octombrie 2011, la doar trei luni după trecerea testului de stres, banca a fost naţionalizată în urma unei decizii comune a guvernelor din Belgia, Franţa şi Luxemburg.

EBA a fost înfiinţată la 1 ianuarie 2011, iar misiunea sa este de a "asigura reglementarea prudenţială eficientă şi consistentă şi de a superviza sectorul bancar european". Pe site-ul instituţiei se mai arată că "Autoritatea joacă un rol important în promovarea convergenţei practicilor de supervizare şi are mandatul de a evalua riscurile şi vulnerabilităţile sistemului bancar din UE".

Bloomberg scria atunci că "Dexia a raportat un nivel ridicat al capitalului reglementat deoarece i s-a permis să excludă din calcul o parte importantă a activelor, dar şi pierderi importante asociate unor obligaţiuni guvernamentale, cum ar fi cele ale Greciei".

Ce se observă aici? Că istoria recentă a băncilor din zona euro include exemple semnificative de pierderi asociate unor active considerate absolut sigure în cadrul Acordului de Capital de la Basel, indiferent de versiunea acestuia, iar înfiinţarea EBA nu a avut alt scop decât oferirea unui sentiment de falsă siguranţă pentru cetăţenii UE, cei care încă sunt chemaţi să acopere pierderile bancare prin programe de bailout, deşi a fost adoptată de ani buni directiva de bail-in a instituţiilor financiare.

În autobiografia sa din 2018, fostul preşedinte al Federal Reserve, Paul Volcker, îşi aminteşte negocierile care au condus la semnarea primului Acord de la Basel privind adecvarea capitalului bancar.

"Europenii au insistat ferm pentru abordarea bazată pe risc, considerată mai sofisticată deoarece determina valoarea activelor în funcţie de gradul lor de risc", scrie Volcker, care mai arată că "europenilor li se părea un lucru de la sine înţeles că pentru anumite active, cum ar fi obligaţiunile guvernamentale sau creditele ipotecare, este nevoie de capital foarte puţin sau deloc".

În acelaşi subcapitol al autobiografiei lui Paul Volcker vine şi concluzia conform căreia "problemele inerente ale determinării capitalului pe baza activelor ponderate la risc au devenit evidente în timp", în condiţiile în care activele cu cele mai reduse ponderi de risc au beneficiat şi de cea mai puternică susţinere politică.

"Este ironic faptul că cele două tipuri de active, creditele ipotecare şi obligaţiunile guvernamentale, au alimentat criza globală din 2008 şi criza europeană din 2011", mai subliniază Paul Volcker.

Toate aceste deficienţe majore ale cadrului de adecvare a capitalului bancar pe baza segmentării riscurilor bilanţiere vor fi amplificate puternic de un cadru extrem de permisiv pentru testele de stres, mai ales că scenariile pesimiste de până acum pot fi considerate, în cel mai bun caz, doar nişte glume penibile.

Este foarte probabil ca noul cadrul pentru testele de stres să fie aprobat, iar deponenţii vor trebui să devină experţi financiari pentru a evalua independent riscul instituţiilor unde îşi ţin banii.

Mai mult ca niciodată, întrebarea "Ştiţi unde sunt şi ce fac banii dumneavoastră?" a căpătat o importanţă capitală, mai ales când este aproape sigur că nicio autoritate naţională nu va avertiza cetăţenii cu privire la prăbuşirea iminentă a unei bănci, iar resursele fondurilor naţionale de garantare sunt insuficiente.