Irlanda intenţionează să introducă pachetele generice de ţigarete, în condiţiile în care studiile de specialitate arată că utilizarea acestor tipuri de pachete, în Australia, nu a avut rezultatele scontate.
Pachetele standardizate ar putea contribui la pierderea a mii de locuri de muncă, iar Trezoreria Irlandei ar putea pierde bani suplimentari din cauza unei eventuale creşteri a comerţului ilegal, apreciază specialiştii din domeniu.
Un studiu recent din Marea Britanie, realizat de Centre for Economic and Business Research cu scopul de a evalua impactul economic al introducerii ambalajelor generice, a estimat consecinţe economice dezastruoase în cazul în care s-ar adopta această politică: până la 30.000 de locuri pierdute în rândul retailerilor; o creştere semnificativă a comerţului ilegal; pierderi de venituri la bugetul de stat.
Specialiştii susţin că şi Irlanda se va confrunta cu consecinţe similare, în cazul introducerii pachetelor generice de ţigarete, întrucât economia acestui stat european este la un nivel mai scăzut comparativ cu cea a Marii Britanii.
Introducerea ambalajelor generice pentru produsele din tutun nu a reuşit să reducă rata fumatului în Australia, comerţul ilegal crescând dramatic odată cu apariţia pachetelor "de marcă" pe piaţa neagră, potrivit unui comunicat transmis de Philip Morris Limited.
Un nou studiu publicat de firma de cercetare Populus arată că experimentul ambalajelor generice din Australia nu i-a descurajat pe tinerii fumători, în timp ce datele de vânzări anunţate recent de industrie arată că vânzările de tutun au crescut de la introducerea ambalajelor generice. Ultimele dovezi intensifică presiunea exercitată asupra Guvernului din Marea Britanie de a abandona propunerea de introducere a pachetelor generice, care este, în acest moment, revizuită.
Într-un studiu separat, profesori din cadrul Departamentului de Economie al Universităţii din Zurich şi Universităţii din Saarland nu au reuşit să găsească dovezi potrivit cărora ambalajele generice au avut un efect real asupra prevalenţei fumatului în rândul tinerilor. Analizele au indicat de fapt că presiunea de scădere a ratei fumatului în rândul adolescenţilor era mai mare cu 12 luni înainte de implementarea ambalajelor generice comparativ cu primele 12 luni după implementare.
Eoin Dardis, Director Corporate Affairs în cadrul Philip Morris, apreciază: "Consumatorii (n.r. din Australia) nu fumează mai puţin, ci doar cumpără alternative mai ieftine precum ţigările de rulat sau se orientează către pachete de marcă disponibile pe piaţa neagră".
Potrivit cercetărilor realizate de KPMG, comerţul ilegal a ajuns la un nivel record, cu o creştere de 154% a vânzărilor de "branduri" noi ilegale.
De asemenea, statisticile oficiale ale Serviciului Australian Vamal şi de Protecţie la Frontiere au arătat creşteri similare în volumul de tutun ilegal reţinut de poliţia din Australia.
Dardis a adăugat: "Comerţul ilegal este bine înrădăcinat în Marea Britanie, bine organizat şi în creştere. Experimentul australian arată că există riscul de a încuraja piaţa neagră a tutunului prin introducerea ambalajelor generice şi există motive întemeiate de a considera că experienţele din Australia se vor repeta şi în Marea Britanie dacă politica ambalajelor generice este adoptată."
În conţinutul propunerii pentru revizuirea Directivei privind produsele din tutun, aprobată recent de forurile internaţionale şi care va fi aplicată şi în ţara noastră, Comisia Europeană a decis să nu oblige la utilizarea ambalajelor complet standardizate, motivând "actuala lipsă de experienţă, dispute legale suspendate privind ambalajele generice şi îngrijorări grave exprimate de anumiţi factori de interes".