ÎN CONTEXTUL VALULUI DE VÂNZĂRI DIN FEBRUARIE-MARTIE Profitul BVB a urcat cu 54%, în primul trimestru

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 mai 2020

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a raportat, pentru primul trimestru al acestui an un profit net consolidat de 4,21 milioane de lei, în creştere cu 54% faţă de cel aferent primelor trei luni din 2019, în condiţiile în care 87% din rezultat a fost generat de segmentul tranzacţionare al Grupului, se arată în raportul operatorului pieţei nostre de capital publicat, ieri, pe propriul site.

Este îndeosebi efectul activităţii înregistrate la finele lunii februarie şi în prima parte a lui martie, când cotaţiile au cunoscut căderi abrupte, pe fondul angoasei investitorilor privind efectele pandemiei de Covid-19 asupra economiei, ce au fost însoţite de volume peste cele obişnuite pentru piaţa noastră de capital.

Valoarea totală a tranzacţiilor din toate pieţele, inclusiv ofertele, a urcat în primele trei luni ale anului cu 29%, la 3,69 miliarde de lei, ca urmare a creşterii tranzacţiilor "regular" dar şi a ofertelor publice secundare din piaţa principală de acţiuni, cu 0,73 miliarde de lei în total, informează BVB.

Pentru primul trimestru al anului, veniturile operaţionale ale Grupului BVB au fost de 12,11 milioane de lei, cu 37% peste cele din primele trei luni din 2019, când acestea s-au situat la 8,86 milioane de lei.

Veniturile din segmentul de tranzacţionare au fost de 7,78 milioane de lei, în creştere cu 49% faţă de primul trimestru din 2019, în timp ce veniturile aferente segmentului post-tranzacţionare (DC), au urcat cu 15%, la 2,73 milioane de lei, ca urmare a creşterii veniturilor din menţinerea calităţii de custode în sistemul Depozitarului Central, dar şi a aprecierii veniturilor din decontare, influenţate de creşterea valorilor tranzacţionate la BVB.

Veniturile aferente segmentului registru (DC) au crescut cu 30%, la 1,37 milioane de lei, în principal datorită înregistrării unor venituri de tip "one-off (n.r. presupuse a nu se repeta)".

Cheltuielile operaţionale consolidate au urcat cu 11%, la 8,02 milioane de lei, în primele trei luni ale anului, în principal ca urmare a avansului cheltuielilor de personal, cu 0,46 milioane de lei şi a cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi cu, 0,36 milioane de lei.

În aceste condiţii, rezultatul operaţional al Grupului BVB a avut o creştere mai mult decât dublă în primele trei luni ale anului curent, faţă ce cel din perioada ianuarie - martie 2019, de la 1,62 milioane de lei la 4,09 milioane de lei.

Pe de altă parte, veniturile financiare nete ale grupului în primul trimestru din 2020 au scăzut cu 54%, la 0,78 milioane de lei, în principal ca urmare a reducerii diferenţelor nerealizate de curs valutar din reevaluarea instrumentelor financiare în valută.

La nivel individual, Bursa de Valori Bucureşti a obţinut un profit net de 3,73 milioane de lei, în primele trei luni ale anului, cu 59% peste cel prins în situaţiile financiare de la finalul primului trimestru din 2019.

Pentru finele lunii martie, activele totale ale Grupului BVB erau de 220,39 milioane de lei, în creştere cu 1% faţă de cele de la finalul lunii decembrie a anului trecut, în timp ce datoriile totale se situau la 67,15 milioane de lei, în scădere cu 1%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Valoarea de piaţă a Bursei de Valori Bucureşti este de circa 201,2 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb