ÎN DATA DE 27 OCTOMBRIE A avut loc evenimentul "Ziua sustenabilităţii în România"

S.B.
Comunicate de presă / 29 octombrie 2021

A avut loc evenimentul "Ziua sustenabilităţii în România"

În data de 27 octombrie, Ambasada Sustenabilităţii în România a organizat evenimentul "Ziua sustenabilităţii în România".

Ambasada Sustenabilităţii în România a lansat studiul de percepţie "Cum îşi imaginează românii că arată un viitor sustenabil?", cu ocazia Zilei Sustenabilităţii în România, o zi simbolică pentru analiza progresului dezvoltării durabile la nivel naţional. Studiul a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă la care au fost invitaţi şi reprezentanţi la nivel înalt din partea autorităţilor, care au luat parte la un dialog pe tema: "Cum reducem datoria pe care o avem faţă de planetă?".

Deşi implică obiective urgente şi de interes naţional, sustenabilitatea este în continuare un concept vag în percepţia populaţiei extinse şi cu o înţelegere redusă din perspectiva impactului pe care îl are în mod concret în viaţa de zi cu zi. În acest context, Ambasada Sustenabilităţii în România şi-a propus să identifice ce cred românii cu privire la subiectul sustenabilităţii, ce ştiu aceştia despre acest concept, în ce măsură sunt interesaţi de tema sustenabilităţii şi cum văd ei viitorul ţării. Analiza a fost realizată cu ocazia Zilei Sustenabilităţii, o zi simbolică prin care sustenabilitatea se sărbătoreşte la nivel global, dar şi în premieră, în România, la iniţiativa Ambasadei Sustenabilităţii. Mai mult, studiul reprezintă un punct de plecare pentru iniţiativele şi programele de sustenabilitate ce pot fi dezvoltate pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă asumate de Organizaţia Naţiunilor Unite prin Agenda 2030.

Cum definesc românii sustenabilitatea?

Conform studiului lansat la iniţiativa Ambasadei Sustenabilităţii, jumătate dintre români definesc sustenabilitatea prin grija faţă de mediu prin comportamente de eliminare a poluării (50%) şi resurse de calitate şi accesibile pentru toată lumea (48%). Economisirea energiei electrice (39%), îmbunătăţirea infrastructurii (38%), a sistemului de sănătate (38%) şi grija faţă de speciile aflate pe cale de dispariţie (37%) sunt menţionate pe locurile doi şi trei în procente comparabile.

De asemenea, respondenţii asociază "grijă faţă de generaţiile viitoare" cu: educaţia de calitate (37%), sănătatea şi bunăstarea generală (35%) şi combaterea sărăciei (24%), iar în procente mai mici cu grija faţă de planetă. Sustenabilitatea este corelată în mod indirect cu o mai bună calitate a vieţii, nu doar cu protecţia mediului, ci şi cu bunăstarea individuală.

În acelaşi timp, analizând diferenţa de percepţie dintre generaţii, studiul reflectă faptul că Gen Z (15-24 ani), cea mai tânără generaţie pătrunsă pe piaţa muncii, demonstrează o atitudine mai optimistă faţă de o posibilă lume sustenabilă, în timp ce reprezentanţii generaţiei Millennials (25-34 ani) o văd mai degrabă ca pe o utopie.

"În 2021, România a consumat resursele naturale disponibile pentru tot anul încă din 21 iunie. Rezultatele studiului ne-au arătat că doar 2 din 10 români ştiu că suntem în cursa contracronometru pentru reducerea datoriei faţă de planetă şi că în prezent consumăm resurse naturale care aparţin generaţiilor viitoare. Viziunea pe care ne-am construit-o şi pentru care acţionăm este ca românii să trăiască într-un mediu sănătos, o societate echitabilă şi prosperă. Atât românii de azi, cât şi românii de mâine. De aceea, am iniţiat Ziua Sustenabilităţii în România (ZSR), un prim pas prin care să înţelegem că trebuie să încetinim ritmul activităţilor noastre zilnice şi să căutăm soluţii şi idei prin care să creştem ritmul de construire a unei societăţi mai sustenabile. Le mulţumim celor care sunt deja iniţiatori ai schimbării şi contribuie la un viitor sustenabil al României, la fel ca Ambasada Sustenabilităţii, şi suntem bucuroşi să sărbătorim împreună sustenabilitatea şi să găsim noi soluţii şi acţiuni prin care să consumăm mai responsabil resursele pe care natura le poate regenera într-un an, în aşa fel încât să nu mai rămânem datori de la un an la altul", a transmis Dragoş Tuţă, Fondator, Ambasada Sustenabilităţii în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb