În labirintul electoral

Aflate în faţa scadenţei electorale, partidele caută soluţii pentru a reduce efectul previzibil al verdictului urnelor. Altfel spus, să "întoarcă" sondajele cât de cât şi să reuşeas­că să comunice cu opinia publică. Dar, sondajele nu dau seama numai despre stări de spirit uşor de basculat prin înţelegeri făcute în spatele uşilor închise de politicieni compromişi, ci şi de o tendinţă "grea" a societăţii româneşti: revolta contra unui sistem în derivă. Poate că "mămăliga nu explodează", dar apa dă, periodic, în clocot.

În loc să îşi pregătească campaniile şi să îşi negocieze poziţiile, partidele româneşti s-au pierdut într-un labirint fără sfârşit. Degeaba şi-au construit minuţios, an după an, "aşternutul moale", căci "dulcele somn" le-a fost întrerupt de un coşmar înfricoşător: Băsescu. Tulburând metabolismul politic româ­nesc printr-un individualism fără precedent, profitând de neliniştea generală pe care a încercat să o "reprezinte", bazându-se pe improvizaţie şi instinct, Traian Băsescu a zguduit liniştita lume a partidelor româneşti. Avantajat de fricile politice comune şi de gradul de nemulţumire al populaţiei, Traian Băsescu s-a prezentat ca singura alternativă. Şi, cel puţin pentru o perioadă, scenariul a prins.

Iluzia răsturnării tendinţei produce efuziuni unor lideri rupţi de societate. Pragmatici, calculează voturile "cumpărate" şi se bazează pe electoratul astfel fidelizat. Însă electoratul se schimbă. Cei ce pot fi "manipulaţi" scad, de la un scrutin la altul. Poate şi de aceea, tendinţa e de a scădea participarea electorală. Încă din 2004, semnele apariţiei unui nou electorat erau evidente, iar, în mai 2007, acesta s-a mobilizat împotriva partidelor-sistem. Ori, între timp nu a avut loc nicio schimbare la faţă a partidelor. Şi, dacă un electorat precum cel francez nu răspunde încercărilor oamenilor politici de a întoarce tendinţa, de ce ar face-o cel român? Învinsă în sondaje înainte de a fi învinsă la urne, Ségolene Royal cerea, în mai 2007, sprijinitorilor săi să "facă sondajele să mintă". Şi, spre deosebire de multe partide româneşti, Royal avea pe ce se baza. Nu a reuşit. Aşa cum, nici Nicolas Sarkozy nu a putut să răstoarne tendinţa la alegerile municipale de ieri. Odată ce o tendinţă s-a conturat, ea nu poate fi transformată decât prin acţiuni credibile, nu prin jocuri de culise şi campanie negativă.

Cufundaţi într-un labirint pe care înşişi l-au proiectat, politicienii români au nevoie de firul Ariadnei. Şi, poate mitul Minotaurului, pe care l-au pus involuntar în scenă, îi va ajuta, dacă nu să iasă din impas, cel puţin să înţeleagă unde sunt. Atunci când a construit labirintul, Dedal arhitectul trebuia să găsească soluţia de a-l închide pe veci pe Minotaur. Cam tot ca în mitul antic, din asocierea PNL cu PD a răsărit noul Minotaur, Băsescu, pe care noii dedali au încercat să îl izoleze în labirintul din dealul Cotrocenilor. Şi cum n-au reuşit, liderii români căută un nou Tezeu. Iar unii, lipsiţi total de spirit critic, se văd deja urmaşii eroului. Ori, mitul povesteşte că nu din Creta se va naşte eliberatorul, dar şi că acesta reuşeşte doar cu ajutorul unui ghid de-al locului. Fără Ariadna, Tezeu atenianul, chiar învingător, ar fi rămas şi el prizonier al labirintului. Câtă vreme vor rămâne închise în cercul lor, partidele vor asista neputincioase la spectacolul decăderii lor. Doar atunci când vor face pasul spre societate vor putea găsi ieşirea din labirint. Abia atunci se va putea ieşi din capcana individualizării excesive a politicii româneşti.