Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) supraveghează piaţa, prin structura sa specială de control, "Comandamentul Litoral 2021" , astfel încât turiştii aflaţi pe malul Mării Negre, în acest sezon estival, să îşi poată petrece aici vacanţa pe care şi-au dorit-o, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Astfel, timp de 3 săptămâni, în perioada 1-21 iulie 2021, comisarii ANPC, reuniţi la Comandament, au realizat 530 de actiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 583 avertismente şi 85 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 415.400 lei.
De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare, produse, în valoare totală de peste 100.000 lei şi oprite temporar de la comercializare până la remedierea deficienţelor constatate, produse în valoare totală de aproximativ 530.000 lei.
Acestora li s-au adăugat 23 de măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului pentru tot atâtea unităţi de alimentaţie publică de pe întreg litoralul, pentru remedierea unor deficienţe, astfel încât serviciul prestat să fie conform legislaţiei în vigoare, în cele mai mici detalii.
Conform tradiţiei, în perioada vacanţelor de vară, Comandamentul Litoral 2021 veghează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi.
Comparativ cu situaţiile întâlnite în anii precedenţi, neregulile constatate sunt mult mai puţin importante şi mai rar întâlnite, ceea ce demonstrează un grad mai înalt de conştientizare a importanţei respectării prevederilor legale, cu atât mai mult cu cât verificările comisarilor ANPC, în această perioadă, sunt sporite numeric, pentru a se asigura că legea este respectată.
Pe parcursul campaniei desfăşurate pe litoral, în cadrul Comandamentului, ANPC va continua să informeze consumatorii, după fiecare etapă a acţiunilor de consiliere, supraveghere şi control, care au fost constatările echipelor ANPC, în teren, referitoare la produsele şi serviciile oferite publicului, în sezonul estival 2021.