ÎN LUNA IULIE Restanţele creditelor în lei, în creştere cu 3,05%

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 august 2019

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat în iulie 2019 la 4,985 miliarde de lei, în creştere cu 3,05% faţă de suma raportată în iunie 2019, în timp ce res-tanţele la creditele în valută au coborât cu 5,64%, la 2,432 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.

Totalul creditelor în lei atingea, în iulie, 175,162 miliarde de lei (cu 1,2% peste valoarea din luna precedentă), din care 67,854 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 103,007 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 89,678 miliarde echivalent lei în iulie 2019 (cu 0,55% mai mult faţă de iunie 2019), din care 49,214 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 35,771 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii iulie, credite în lei restante în sumă de 1,887 miliarde de lei şi în valută de 989,8 milioane de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 62,043 miliarde de lei, iar al celor în valută la 44 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb