Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, la ora locală 1:50, în zona Olteniei, judeţul Olt, la adâncimea de 10 kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), informează Agerpres.
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 88 km sud-est de Craiova, 110 km vest de Ruse, 121 km sud de Piteşti şi 140 km sud-vest de Bucureşti, 172 km sud-vest de Ploieşti şi 223 km sud de Braşov.
De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc şapte cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4 pe scara Richter, notează sursa citată.
Cel mai puternic seism din 2020 s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.