Cemacon a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit operaţional de 54,46 milioane lei şi un profit net de 42,63 milioane lei, conform unui comunicat remis, astăzi, redacţiei.
"Cemacon se menţine pe un trend ascendent în ceea ce priveşte rezultatele financiare, obţinând în trimestrul al III-lea al anului 2021 o creştere cu 40% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioade similare din anii precedenţi. Atât dinamica pieţei care a fost favorabilă consumului, cât şi deciziile strategice de management pentru anul în curs au generat o serie de rezultate peste cele prognozate pentru companie: la 30 septembrie 2021, compania Cemacon înregistrează un profit operaţional de 54.460.528 lei şi un profit net de 42.634.838 lei", se menţionează în comunicat.
Preţurile crescute la materii prime şi energie, precum şi cheltuielile variabile la nivel logistic au pus presiune pe întregul sector de producţie din piaţa construcţiilor, generând creşteri de preţuri la toţi jucătorii importanţi.
"Abordăm fiecare decizie strategică folosind principiile din şah: suntem cu două-trei mişcări înaintea pieţei şi a factorilor externi care ne pot condiţiona, dar avem şi un fler al celor care-şi cunosc în profunzime business-ul, iar asta ne permite să luăm decizii rapide, în momente cheie. Da, avem un profit net de 42 milioane lei la final de T3, dar mai important pentru noi la această oră este că am finalizat investiţii care vor avea un impact pozitiv în activitatea noastră pe termen lung. Centrala de co-regenerare pe care am instalat-o în acest an, beneficiind de cofinanţare nerambursabilă FEDR, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, ne asigură până la 64% din energia electrică consumată, compania noastră achiziţionând doar diferenţa de 36% din totalul de consum intern. Capitalizarea de acum este parte a strategiei pe termen lung, prin care vom continua proiectele de investiţii în creşterea capacităţii şi eficienţei de producţie, precum şi în dezvoltarea expertizei şi a gradului de retenţie a angajaţilor în companie", a declarat Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie Cemacon SA.
Potrivit sursei citate, variaţia stocurilor a înregistrat valori mai mici faţă de perioada precedentă, ca urmare a decalajului dintre cantităţile produse şi cele vândute în trimestrul al III-lea 2021 şi al contextului de piaţă favorabil.
La finalul lunii septembrie 2021, activele nete ale companiei înregistrau o creştere cu 18% faţă de finalul anului 2020, depăşind suma de 223 milioane lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 00:01)
Super !! Cu energie proprie mai ales ACUM cu cresterile de pe curent, gaze.....BRK a dat-o cu tot cu cireasa de pe tort si au ramas cu buza umflata.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 12:01)
La plus 11% azi nu avem comentarii ...de ce oare ?
1.2. Titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 16.11.2021, 17:57)
Cine sa comenteze la ce lichiditate are actiunea asta?