ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI Primele brute subscrise de grupul austriac VIG în România au crescut cu 3,7%

J.P.
Companii / 26 noiembrie 2020

Primele brute subscrise de grupul austriac VIG în România au crescut cu 3,7%

Vienna Insurance Group (VIG) a înregistrat în România un volum al primelor brute subscrise de 354,8 mil. de euro în primele nouă luni din 2020, în creştere cu 3,7%, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul înainte de impozitare s-a majorat de peste patru ori, până la 13,5 mil. euro, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Rata combinată s-a îmbunătățit comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 96,1%. Pandemia de Covid-19 a avut un impact semnificativ asupra rezultatului financiar, care a scăzut cu 18%, la 513 milioane de euro. În plus, deprecierea fondului comercial în valoare de 118 milioane de euro din prima jumătate a anului 2020 a avut un impact asupra profitului înainte de impozitare.


Elisabeth Stadler, Directorul General al Vienna Insurance Group: "Rezultatele Vienna Insurance Group indică o performanță solidă în pofida situației dificile cauzată de pandemia de Covid-19. Din punct de vedere operațional, considerăm că suntem în continuare capabili să gestionăm impactul pandemiei asupra grupului. Modelul nostru de business, cu o largă diversitate în ceea ce privește țările, brandurile, canalele de distribuție și produsele, și-a dovedit eficacitatea și în perioadele dificile. Acest lucru ne permite să valorificăm în continuare oportunitățile și să ne punem în aplicare obiectivele de creștere pe termen lung."



După primele trei trimestre din 2020, veniturile totale din prime au crescut cu 1,7%, până la
7.986 milioane de euro. Grupul a raportat o creștere constantă a primelor, în pofida impactului semnificativ al pandemiei de Covid-19. Cu excepția asigurărilor de viață, unde veniturile din prime au scăzut ușor cu aproximativ 1%, toate liniile de business au raportat creșteri în primele trei trimestre ale acestui an, în special segmentul "alte asigurări de bunuri" (+ 5,3%). Creșterea veniturilor din prime a fost determinată în principal de piețele din Austria și Polonia. Piețele din Turcia /Georgia, România și Ungaria au raportat, de asemenea, creșteri peste medie ale veniturilor din prime.

Profitul înainte de impozitare a fost de 266,3 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2020, în scădere cu 29,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest indicator a fost puternic influențat de scăderea rezultatului financiar, precum și de deprecierea fondului comercial efectuată pentru piețele din Bulgaria, Croația și Georgia în prima jumătate a anului 2020. Fără această depreciere a fondului comercial, de aproximativ 118 milioane de euro, profitul înainte de impozitare ar fi crescut cu 2,1% până la 384,1 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2020. Rezultatul financiar (inclusiv rezultatul companiilor consolidate prin metoda capitalului propriu) s-a ridicat la aproximativ

513 milioane de euro, marcând o scădere de 18% față de anul anterior ca urmare a evoluției negative a piețelor de capital din cauza Covid-19, precum și ca urmare a unor efecte cu caracter excepțional. Profitul după impozitare și interesele minoritare a fost de 175 de milioane de euro (- 22,7%) la sfârșitul primelor trei trimestre ale anului 2020. Republica Cehă, România și Slovacia au avut cele mai mari contribuții în termeni absoluți la creșterea profitului înainte de impozitare.

Rata combinată este de 96,1%, valoare ușor mai mică decât cea din anul precedent (96,4%). Acest lucru s-a datorat parțial îmbunătățirii ratei daunei ca urmare a pandemiei. Așa cum am prognozat în prima jumătate a anului 2020, cheltuielile cu despăgubirile au crescut odată ce au fost relaxate restricțiile de circulație în mai multe țări, astfel că au crescut și rezervele pentru daune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb