Produsul Intern Brut estimat pentru primele 9 luni ale anului curent a urcat la aproximativ 498,5 miliarde lei, în creştere cu 3,7% (serie brută), faţă de perioada similară din 2014, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
"Pentru următorii ani suntem convinşi că Produsul Intern Brut va fi în creştere, chiar ne dorim să rămânem la un nivel de creştere de 5% în fiecare an, pentru a păstra o convergenţă la nivel european", ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
"Câţiva factori care ar putea afecta în sens pozitiv PIB-ul ar putea fi autenticitatea noastră în oferte, refacerea unor lanţuri de valori sau chiar producerea agricolă a fibrelor naturale, iar apoi fabricarea lor", ne-a mai spus domnul Pârvan.
Secretarul general AOAR ne-a precizat: "Comparativ cu Ungaria şi Polonia, exportul net din ţara noastră este negativ. Greu de acceptat ca importul să fie mai mare decât exportul, ştiind că avem o producţie bună de ţiţei şi gaze naturale".
Potrivit datelor INS, la ascensiunea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului, contribuţii mai importante având comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+1,1%), cu o pondere de numai 16,7% la formarea PIB, informaţiile şi comunicaţiile (+0,8%), cu o pondere la formarea PIB de 6,7%, industria (+0,5%), cu o pondere de 22,7%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, această creştere s-a datorat, în principal, cheltuielilor pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,7%, contribuind cu 3,5% la creşterea PIB şi formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,5%, consecinţă a creşterii cu 6,8% a volumului său, mai arată INS.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1%), consecinţă a creşterii cu 5,7% a exporturilor de bunuri şi servicii, corelată cu o creştere mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8,0%.