ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Investiţiile străine directe au crescut cu 1,4%, la 1,51 miliarde euro

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 noiembrie 2014

Investiţiile străine directe au crescut în primele nouă luni cu 1,4%, la 1,51 miliarde euro, după ce în septembrie au fost atrase circa 90 milioane euro, al doilea cel mai redus nivel din acest an, după luna februarie, arată datele transmise joi de Banca Naţională a României (BNR).

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1.511 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1.340 milioane euro, iar creditele intragrup 171 milioane euro", se arată într-un comunicat al BNR, potrivit Mediafax.

În perioada similară a anului trecut, investiţiile străine s-au situat la 1,49 miliarde euro.

În luna mai s-a înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului, de 306 milioane euro, iar cele mai reduse niveluri s-au consemnat în februarie, cu 36 milioane euro şi în septembrie, cu 90 milioane euro.

În ianuarie, investiţiile au totalizat 244 milioane euro, în martie 290 milioane euro, în aprilie 215 milioane euro, în iunie 101 milioane euro, în iulie 117 milioane euro, iar în august 115 milioane euro.

Anul trecut, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,71 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

Contul curent al balanţei de plăţi şi-a sporit deficitul la 9 luni cu 146 milioane euro, la 558 milioane euro

Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi s-a adâncit în primele nouă luni ale acestui an cu 146 milioane euro, la 558 milioane euro, pe fondul majorării deficitului înregistrat de balanţa veniturilor primare cu 744 mil. euro şi al reducerii excedentului veniturilor secundare cu 305 mil. euro.

Balanţa bunurilor şi serviciilor a trecut de la un deficit de 448 milioane euro în primele nouă luni ale anului trecut la un excedent de 415 milioane euro, ca urmare a avansului consemnat de excedentul pe segmentul serviciilor, de 850 milioane euro (24,5%), la 4,31 miliarde euro, în timp ce deficitul pe segmentul bunurilor a scăzut uşor, de la 3,95 miliarde euro la 3,9 miliarde euro, potrivit datelor transmise joi de Banca Naţională a României.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,51 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1,34 miliarde euro, iar creditele intragrup au totalizat 171 milioane euro.

Datoria externă pe termen lung se situa la 77,39 miliarde euro la 30 septembrie (80,7% din total datorie externă), în scădere cu 1,9% faţă de finele anului trecut.

Datoria externă pe termen scurt era de aproape 18,5 miliarde euro (19,3% din total datorie externă), mai mică cu 3,7%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb