ÎN PRIMELE OPT LUNI Piaţa auto românească ocupă locul 4 în topul celor mai mari creşteri din UE

Ziarul BURSA #Companii #Auto / 18 septembrie 2014

Piaţa auto românească ocupă locul 4 în topul celor mai mari creşteri din UE

România a înregistrat a patra cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE, de 25,8%, în primele opt luni din acest an, într-o piaţă europeană în urcare, în timp ce Dacia a avut cel mai important avans dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări, de 30,2%, la 247.942 unităţi.

În România, vânzările de autoturisme au crescut la 46.003 unităţi în intervalul ianuarie-august, de la 36.582 unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşteri mai mari decât cea înregistrată de piaţa auto românească au avut Portugalia (35,7%), Irlanda (30,1%) şi Croaţia (27,3%), arată datele publicate ieri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Mediafax.

La nivelul Uniunii Europene (UE), vânzările de maşini noi au urcat cu 6% în comparaţie cu acelaşi interval din 2013, la 8.336.159 de unităţi, pe fondul creşterii marilor pieţe din Europa.

Marile pieţe auto au înregistrat creşteri de 2,6% în Germania, 1,6% în Franţa, 3,5% în Italia, 10,1% în Marea Britanie şi 16,4% în Spania.

De asemenea, vânzările Dacia au urcat cel mai mult dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări, la 247.942 în primele opt luni, faţă de 190.463 în aceeaşi perioadă din 2013.

Avansul Dacia, de 30,2%, a fost depăşit doar de Jeep, în urcare cu 44,6%, la 19.762 de maşini, şi Mitsubishi, cu o creştere de 32%, la 55.197 de unităţi.

Grupul francez Renault, care deţine marca Dacia, a înregistrat o creştere a vânzărilor de 16,6% în primele opt luni, la 817.562 maşini. Renault este al treilea mare producător auto din Europa. Cel mai mare producător auto european, grupul german Volkswagen, a raportat o creştere de 8,1%, la 2.121.492 maşini, în timp ce înmatriculările PSA Peugeot Citroen, plasat pe poziţia a doua, au urcat cu 4,1%, la 914.265 unităţi.

Piaţa auto din UE a înregistrat un avans de 2,1% în luna august faţă de aceeaşi lună din 2013, iar în iulie de 5,6% în comparaţie cu perioada corespunzătoare din anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb