ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2016 Deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare s-a adâncit cu 45%

A.P.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 7 august 2017

Deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare s-a adâncit la peste 620 de milioane de euro în primele patru luni ale acestui an, în condiţiile în care exporturile au crescut cu aproape 7%, iar importurile au înregistrat o creştere cu peste 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi citate de Agerpres.

În perioada analizată, deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare a crescut cu 45% faţă de soldul negativ consemnat în aceeaşi perioadă din 2016, când a totalizat 426,5 milioane de euro.

Ţara noastră a exportat, în primele patru luni din acest an, produse agroalimentare în valoare totală de 1,664 miliarde euro, în creştere cu 6,8% faţă de perioada corespunzătoare din 2016, în timp ce importurile au urcat până la 2,285 miliarde euro, reprezentând o majorare cu 15,18%.

Potrivit statisticii MADR, grâul, porumbul şi ţigările sunt produsele care au adus cele mai mari încasări din exporturi în intervalul analizat, respectiv 787,1 milioane de euro. În perioada menţionată, au mai fost vândute pe pieţele externe seminţele de floarea soarelui, animale vii din specia bovine, preparate alimentare şi ulei de floarea soarelui.

În ceea ce priveşte importurile de produse agroalimentare, topul a fost dominat de carnea de porc, produsele de brutărie, patiserie şi biscuiţi şi preparatele alimentare.

În primele patru luni din 2017, au mai fost efectuate importuri semnificative de grâu, tutun brut, ciocolată şi porumb.

Uniunea Europeană rămâne principalul partener în schimburile de produse agroalimentare, Bulgaria, Germania, Egipt şi Olanda fiind principalele pieţe de export pentru România, iar Ungaria, Polonia, Olanda şi Italia se află în clasamentul ţărilor de unde provin produse agroalimentare pe piaţa autohtonă.

Ţara noastră a înregistrat, anul trecut, un deficit de 557,4 milioane de euro din comerţul cu produse agroalimentare, de peste şase ori mai mare decât cel din 2015, când importurile au atins un maxim istoric de 6,51 miliarde euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cand faci import de 30 miliarde lei semnalul este mai puternic decat sirena lui roaita ! in '90 importam pachetele de toast, acum am ajuns din idioti cretini. acum am ajuns sa dam populatiei mai mult de 70% din paine din import (refrigerate) !! suntem de ras!

    Producatorii autohtoni nu au ce sa faca cu tomatele iar magazinele kaufland sunt ticsite de tomate turcesti. Chiar nu ii urmareste nimeni pe astia?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb