ÎN PRIMUL AN DE ACTIVITATE ÎN ROMÂNIA "Knauf Insulation" mizează pe o cifră de afaceri de 7 milioane de euro

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 5 septembrie 2008

"Knauf Insulation" mizează pe o cifră de afaceri de 7 milioane de euro

Începând cu luna septembrie, "Knauf Insulation" îşi lansează oficial reprezentanţa din România, prin oferirea unor materiale izolante, care reduc substanţial consumul de energie. Pentru început, compania distribuie produse din vată de sticlă, vată bazaltică şi plăci din lemn-beton, utilizate pentru izolarea termică, fonică şi pentru protecţia la incendiu.

Conducerea companiei a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că mizează, la finele acestui an, pe o cifră de afaceri de şapte milioane euro. Produsele comercializate în ţara noastră provin din fabricile pe care compania le deţine în Serbia, Ungaria şi Slovacia, a declarat directorul comercial al "Knauf Insulation" România, Adrian Garofeanu.

Pentru anul viitor, compania estimează o creştere de pes­te 20% a afacerilor, în condiţiile în care ritmul anual de creştere a pieţei materialelor de izolaţii este de 15 - 20% în următorii cinci ani, apreciază Dominique Bossan, managing director pentru Europa de Est. Valoarea pieţei izolaţiilor din vată de stică şi bazaltică este estimată la circa 50-60 milioane euro în 2008, a adăugat domnia sa.

Oficialii "Knauf Insulation" vor ca reprezentanţa din Româ­nia să ajungă la o cotă de piaţă de 40% în următorii ani, astfel încât să devină lideri de piaţă în maximum 10 ani. Compania va deschide, în curând, un centru logistic în ţara noastră. Echipa din România analizează câteva locaţii pentru a lua o decizie în acest sens chiar în toamna acestui an.

În planul de dezvoltare pentru următorii ani nu este inclusă construirea unei fabrici. Dominique Bossan a explicat: "Nu excludem, însă, această posibilitate. Vom vedea care este momentul oportun. Avem fabrici peste tot în ţările vecine României şi mai avem investiţii în derulare în Rusia şi Ucrai­na. Dar piaţa creşte vertiginos şi probabil că, la un moment dat, va fi nevoie şi de o fabrică în România. Valoarea investiţională a unui astfel de obiectiv este în jur de 100 de milioane de euro".

"Knauf Insulation" dorea de trei ani să intre pe piaţa din ţara noastră, dar nu a avut, până în 2008, suficiente capacităţi de producţie pentru a acoperi cererea, a subliniat domnia sa. Oficialii companiei apreciază că România este o piaţă extrem de atractivă deoa­rece este una dintre ţările europene cu cele mai multe locuinţe cu izolare termică redusă. 75% dintre clădiri au o vechime de până la 55 de ani şi o uzură avansată a instalaţiilor, consumând un volum dublu de energie faţă de media Uniunii Europene. Astfel, se poate spune că 60% dintre blocuri necesită reabilitarea şi modernizarea termotehnică, a mai spus Dominique Bossan.

Firma face parte din grupul german Knauf şi activează în peste 50 de ţări. "Knauf Insulation" deţine 30 de fabrici în Europa, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite. În 2007, compania a înregistrat o cifră de afaceri de un miliard de euro la nivel global. Produsele pentru piaţa românească sunt utilizate pentru izolarea termică, fonică şi pentru protecţia la incendii.

Pentru perioada următoare, "Knauf Insulation" îşi propune extinderea parteneriatelor locale şi consolidarea poziţiei de lider în sistemele de eficienţă energetică, oferirea unor produse uşor de instalat şi manevrat care să satisfacă nevoile partenerilor locali şi nu în ultimul rând atragerea atenţiei opiniei publice asupra economiei substanţiale a energiei obţinute prin izolare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb