În primul semestru din 2020 Allianz-Ţiriac a plătit despăgubiri de peste 338 de milioane de lei clienţilor

A.B
Comunicate de presă / 27 august 2020

În primul semestru din 2020 Allianz-Ţiriac a plătit despăgubiri de peste 338 de milioane de lei clienţilor

Peste 338 de milioane de lei despăgubiri plătite clienţilor şi terţilor păgubiţi, transmite un comunicat de presă primit la redacţie.

Majorare de 14% a subscrierilor din asigurări de viaţă

Creştere de circa 7 ori a subscrierilor online din poliţe cu componentă investiţională

Servicii noi şi sprijin suplimentar pentru clienţi

Allianz-Ţiriac Asigurări a încheiat primul semestru din 2020 cu creşteri ale vânzărilor de asigurări de viaţă, sănătate şi proprietăţi şi consolidarea profitabilităţii operaţionale, în pofida

impactului major al crizei coronavirusului în economie.

Valoarea totală a primelor brute subscrise a fost relativ constantă, cu o scădere de numai 1,6%, până la 688 de milioane de lei, în pofida restricţiilor impuse de starea de urgenţă, care a dus la limitarea la minimum a activităţii economice în perioada martie-mai.

Asigurările de viaţă, sănătate şi proprietăţi şi-au continuat ritmul susţinut de creştere, demonstrând că nevoia de protecţie este tot mai bine înţeleasă. De exemplu, creşterea volumului primelor brute subscrise din asigurări de viaţă a fost de 14%, în timp ce creşterea subscrierilor din asigurări de locuinţă a fost de peste 7%.

În ceea ce priveşte segmentul auto, subscrierile s-au diminuat cu 3,7%, din cauza vânzărilor mai mici de asigurări facultative, ca urmare a scăderii pieţei auto.

Subscrierile online au însumat aproximativ 10 de milioane de lei în primele 6 luni din 2020. Strategia Allianz-Ţiriac Asigurări de a investi în servicii digitale cu mult înainte de declanşarea pandemiei s-a dovedit a fi cu atât mai potrivită pentru clienţi în această perioadă de distanţare socială. Primele aferente asigurărilor de viaţă cu componentă investiţională existente subscrise prin aplicaţia Allianz-Ţiriac Mobile au depăşit 2 milioane de lei în primele 6 luni din 2020, de aproape 7 ori mai mult decât cele înregistrate pe întreg anul trecut prin intermediul acestui canal de distribuţie. Această dinamică arată interesul tot mai mare pentru planificarea financiară pe termen lung.

Criza nu a afectat în niciun fel capacitatea Allianz-Ţiriac de a-şi onora promisiunile şi nici nu a influenţat calitatea serviciilor oferite. În primul semestru din 2020 compania a plătit despăgubiri de peste 338 de milioane de lei clienţilor şi terţilor păgubiţi.

Rata combinată la nivelul întregii companii s-a redus cu aproape patru puncte procentuale în intervalul iunie 2019 - iunie 2020 până la sub 89%, pe fondul unei discipline riguroase a costurilor operaţionale şi al mixului de portofoliu, ceea ce a condus şi la o creştere a profitului operaţional cu peste 28% în primul semestru din 2020, faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Virgil Şoncutean, Director General al Allianz-Ţiriac Asigurări, a declarat: "Fără îndoială 2020 este un an al schimbărilor profunde atât în stilul de viaţă, cât şi în ceea ce priveşte modelul de business. Totuşi, strategia noastră de a ne concentra pe o creştere echilibrată, fără expuneri excesive pe nicio linie de business, ne permite să fim astăzi într-o poziţie puternică, în pofida mediului volatil. Am rămas un partener de încredere pentru clienţi şi nu ne-am abătut de la planurile noastre. Am continuat să plătim cu promptitudine daunele, să lansăm servicii noi şi să investim în angajaţii noştri".

În primul semestru din 2020, Allianz-Ţiriac a lansat o serie de servicii digitale inovatoare pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale clienţilor, dar şi pentru a se adapta contextului generat de noul coronavirus.

Printre acestea se numără Claims Tracker - un serviciu care simplifică şi transparentizează modul de soluţionare a daunelor acoperite de asigurările Casco, consultanţa medicală la distanţă - care oferă acces la consultaţii video cu medici specialişti în diverse arii medicale, DoctorChat - un asistent virtual disponibil non-stop prin SMS sau WhatsApp care răspunde la orice întrebare legată de starea de sănătate.

Adriana Matache, Director General Adjunct al Allianz-Ţiriac Asigurări, a declarat: "Rămânem atenţi la nevoile clienţilor, le oferim flexibilitate şi îi asigurăm că împreună vom găsi o soluţie pentru orice problemă pe care o pot avea. Suntem optimişti în ceea ce priveşte cel de-al doilea semestru, deşi dinamica impredictibilă a situaţiei medicale nu lasă loc pentru previziuni concrete. Un lucru este însă cert: situaţia financiară solidă ne permite să ne onorăm promisiunile şi să fim alături de clienţii, angajaţii şi partenerii noştri, indiferent de situaţie"

Numărul de clienţi la finalul lunii iunie 2020 a crescut cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb