ÎN PRIMUL TRIMESTRU, "Intercapital Invest" a intermediat tranzacţii cu acţiuni de 36,8 milioane de lei

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 aprilie 2009

Casa de brokeraj "Intercapital Invest" Bucureşti, a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, tranzacţii cu acţiuni în valoare de 36,8 milioane de lei, în scădere puternică faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat emis de către companie.

În schimb, valoarea tranzacţiilor cu obligaţiuni intermediate de "Intercapital Invest" în intervalul 1 ianuarie - 31 martie s-a triplat, ajungând la 5,2 milioane lei.

"Aceasta arată tendinţa investitorilor de reorientare către instrumente cu venit fix, în primele luni ale aces­tui an, pentru reducerea riscurilor", se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte activitatea de tranzacţionare la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS), "Intercapital Invest" a intermediat tranzacţii cu contracte futures şi options în valoare de 53,2 milioane de lei în perioada menţionată.

Numărul clienţilor investitori ai casei de brokeraj a atins 4.107, la sfârşitul lunii martie, în timp ce veniturile totale preliminate obţinute de "Intercapital Invest" în primele trei luni ale anului curent au fost de 1,09 milioane de lei.

Anul trecut, compania a atras venituri de 8,53 milioane de lei, însă a avut o pierdere de 0,03 milioane lei.

"Intercapital Invest" este una dintre cele mai mari companii de brokeraj din ţara noastră, oferind servicii de intermediere a tranzacţiilor cu acţiuni, obligaţiuni şi derivate, consultanţă şi analiză financiară, precum şi intermedierea ofertelor publice de cumpărare şi de vânzare de acţiuni şi obligaţiuni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb