ÎN PROIECTE INTERNAŢIONALE DE ANVERGURĂ: Romgaz şi SOCAR vor să colaboreze

T.T.
Companii / 21 ianuarie 2019

Romgaz şi SOCAR vor să colaboreze

Producătorul român de gaze de stat, Romgaz, şi compania similară din Azerbaidjan, SOCAR, au intrat într-un parteneriat pentru a colabora în proiecte internaţionale de anvergură.

"Intrarea în parteneriat cu o companie de talia SOCAR, cu perspectiva extinderii, este un lucru important pentru noi, pentru că va aduce beneficii majore nu doar Romgaz, cât şi sectorului energetic şi economiei naţionale în ansamblul său. Romgaz doreşte să îşi extindă activitatea pe pieţele externe, explorând noi oportunităţi şi identificând variante optime şi eficiente de expansiune cu implicaţii profitabile asupra companiei", a afirmat Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, după o întâlnire cu reprezentanţii SOCAR, la Baku.

În cadrul întâlnirii au fost aduse în discuţie, punctual, proiecte de interes comun. Mai exact, oficialii companiei azere şi-au manifestat interesul pentru explorarea şi exploatarea offshore, în parteneriat cu Romgaz, a gazelor din Marea Neagră, în cazul în care compania română decide să se implice în acest proiect.

De asemenea, a fost menţionată posibilitatea colaborării pe proiecte ce vizează conducta de gaze Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) şi gazoductul TransAdriatic Pipeline (TAP), a cărui procedură de finanţare de proiect prin strângerea a 3,9 miliarde euro s-a încheiat la finalul anului trecut (decembrie 2018).

Volintiru a efectuat o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia oficialilor SOCAR. Aceştia au discutat, la Baku, şi despre intenţia companiei române de a colabora, atât în zona onshore din Azerbaidjan, cât şi în cea offshore din Marea Caspică.

"Întâlnirile vor continua în perioada următoare, pentru a concretiza cele discutate. Am identificat inclusiv varianta de schimb de expertiză pe partea de depozitare gaze, întrucât în cele două companii situaţia este similară, avem capacităţi mari de depozitare (3 miliarde de metri cubi) şi intenţii comune de a dezvolta această activitate în ambele ţări", a adăugat directorul general al Romgaz, potrivit Agerpres.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb