În republica bananieră România... Exogenul a dat, exogenul a luat, exogenul fie lăudat!

Îndemnul "Mircea, fă-te că lucrezi!", din zilele aşa-numitei revoluţii din decembrie 1989, a fost repus în scenă zilele trecute sub conducerea unui nou "regizor".

Este vorba, desigur, despre întâlnirea dintre guvernatorul BNR Mugur Isărescu, şi o "delegaţie" guvernamentală condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, alături de care s-a aflat premierul Viorica Dăncilă.

Surse din interiorul PSD, citate de ziare.com, au susţinut că, "la întâlnirea cu guvernatorul BNR, Liviu Dragnea a părut că se află în căutarea unei soluţii de ieşire, acesta părând dezorientat, neaşteptându-se ca deciziile sale să producă astfel de efecte în economie".

După întâlnire, în faţa camerelor de luat vederi Liviu Drag­nea a afişat o atitudine radical diferită şi a subliniat că inflaţia are cauze exogene, aflate dincolo de puterea de influenţă a BNR sau a guvernului. În plus, guvernul şi BNR şi-au manifestat "hotărârea" de a colabora pentru "propăşirea" economică a României, fiind dat uitării conflictul din ultima perioadă.

Cauzele exogene sunt "învinovăţite" şi în scrisoarea trimisă de guvernatorul BNR Mugur Isărescu preşedintelui Camerei Deputaţilor, unde se arată că "majorarea ratei anuale a inflaţiei a fost generată îndeosebi de factori exogeni, tranzitorii şi statistici" (vezi schimbul de opinii din insertul de mai jos).

Cei doi reprezentanţi ai BNR au mers şi cu grafice în faţa guvernului, după cum se arată în presă, însă a lipsit, probabil, cel care arată o comparaţie a dinamicii PIB-ului şi a masei monetare în sens restrâns (M1) (vezi graficul 1).

Conform datelor oficiale, masa monetară M1 a crescut de 2,6 ori din 2007 până la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care numerarul din circulaţie a crescut de aproape 3 ori, pe fondul unei creşteri a PIB-ului nominal de circa 2 ori.

Creşterea masei monetare s-a accelerat din 2012, când PIB-ul real exprimat în preţuri ale anului 2000 era încă sub nivelul din 2008, pe care l-a atins în 2014.

În condiţiile în care PIB-ul real a crescut cu circa 27% între 2007 şi 2017, iar numerarul din circulaţie a crescut cu aproape 200%, oare chiar nu se poate vorbi deloc şi despre influenţa factorilor monetari în "stimularea" creşterii preţurilor?

La ieşirea din recesiune, în 2011, nivelul mediu al dobânzilor depăşea 6%, în condiţiile în care randamentul obligaţiunilor guvernamentale de 10 ani era aproape de 8%, iar dobânda de politică monetară de 6% (vezi graficul 2).

Declinul accelerat care a urmat a avut la bază o importantă componentă exogenă, respectiv angajarea BCE pe calea dobânzilor negative şi a tiparniţei. Atunci "exogenul" era bun, dar, din păcate, nu a primit "recunoaşterea" cuvenită nici la nivelul BNR şi nici la cel guvernamental.

Oare care dobândă ar fi mai "potrivită" României, din punct de vedere al structurii sale economice şi a politicilor guvernamentale, una de 6% sau una de 2%?

În plus, dacă factorii exogeni au o influenţă aşa de mare asupra indicatorilor economici utilizaţi în stabilirea politicii monetare, iar o bancă centrală îi foloseşte ca argument pentru ratarea ţintei de inflaţie, atunci nu se poate spune că modelele macroeconomice nu sunt doar inutile, ci chiar dăunătoare?

După ce a negat, în scrisoarea trimisă guvernatorului BNR, că "puseul inflaţionist apare din cauza politicilor fiscale şi de venituri", preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că "la nivelul cetăţeanului obişnuit nu se resimte inflaţia calculată pe baza IPC, ci inflaţia medie", iar aceasta a fost de 1,1% în 2017, conform datelor de la Eurostat, estimate pe baza metodologiei UE.

Dincolo de preferinţa pentru inflaţia medie de la Eurostat, care este cu 0,2 puncte procentuale mai mică decât media de la INS, afirmaţia lui Liviu Dragnea nu are sens din punct de vedere economic.

"Resimţirea inflaţiei medii" se află în categoria celor două familii care consumă, în medie, o găină la masă, în condiţiile în care una dintre familii are două găini, iar cealaltă nu are niciuna, adică a utilizării datelor statistice pentru manipularea populaţiei.

Nu, cetăţenii nu resimt inflaţia medie şi nu resimt, probabil, nici măcar inflaţia oficială, care a fost de 3,3% în decembrie 2007.

În acest sens, un exemplu a fost oferit recent de un jurnalist de la Capital, care a mers la acelaşi supermarket cu o chitanţă veche de un an şi cumpărat aceleaşi lucruri, însă a plătit cu peste 20% mai mult.

Mai mult, Liviu Dragnea afirmă că "inflaţia calculată de BNR are un puternic caracter statistic, care compară indicele preţurilor constante cu bază fixă din perioada actuală cu cel din aceeaşi perioadă a anului anterior".

Dar inflaţia "oficială" nu este calculată de BNR, ci de INS (n.a. pe site-ul instituţiei se găseşte şi metodologia de calcul), iar datele sunt preluate la nivelul băncii centrale nu doar pentru includerea în modelul de ţintire a inflaţiei, ci şi pentru prognozele pe termen scurt şi mediu.

Da, inflaţia medie este unul dintre criteriile de convergenţă nominală la zona euro, însă pentru ţintirea inflaţiei se utilizează rata anuală a inflaţiei, pentru că aceasta reflectă pierderea puterii de cumpărare a populaţiei.

Acesta este şi motivul pentru care BNR spune în scrisoare că "a optat pentru folosirea ratei anuale a inflaţiei deoarece indicatorul permite observarea continuă a inflaţiei în raport cu ţinta, iar ceea ce resimte cetăţeanul obişnuit este mai curând inflaţia IPC, nu cea determinată conform metodologiei Eurostat".

În scrisoarea guvernatorului BNR se arată că "o eventuală intervenţie asupra cursului de schimb nu numai că s-ar dovedi nesustenabilă şi ar duce la pierderea inutilă a rezervei valutare, dar ar afecta şi credibilitatea băncii centrale".

Dar mai există credibilitate a instituţii monetare a statului român care să fie afectată, când nu a existat niciun fel de asumare a responsabilităţii pentru efectele politicii monetare şi de supraveghere bancară până în prezent?

Când spune în scrisoare că "indiferent de nivelul cererii excedentare, simpla sa existenţă reclamă un management economic prudent, care să se bazeze pe politici anti-ciclice", deoarece "politicile pro-ciclice din partea autorităţilor publice nu fac decât să adâncească dezechilibrele", s-a referit oare guvernatorul Isărescu doar la politicile guvernamentale?

Probabil, însă BNR nu trebuie să uite că politica sa monetară a avut acelaşi caracter, în condiţiile în care estimările instituţiei, publicate în rapoartele periodice asupra inflaţiei, arată că output-gap-ul (n.a. diferenţa dintre PIB-ul actual şi cel potenţial) a intrat în teritoriu pozitiv în urmă cu peste trei ani şi de atunci creşte mereu.

Cu câteva zile înainte de întâlnirea de la Palatul Parlamentului, guvernatorul Mugur Isărescu a participat la o conferinţă în capitala Bulgariei, unde a declarat că "ar fi păcat să nu se facă reformele necesare atât timp cât există o fereastră de oportunitate, după cum accentuează organizaţiile financiare internaţionale şi instituţiile europene de specialitate, inclusiv BCE", în condiţiile în care "o încetinire a activităţii economice este inevitabilă şi ar fi înţelept ca în acel moment să dispunem de un spaţiu de manevră şi de o economie cât mai robustă".

Mare păcat, într-adevăr, însă reformele structurale au fost întârziate sau pur şi simplu nu s-au făcut tocmai pe fondul politicii monetare ultrarelaxate, care au permis şi politicienilor să se "relaxeze" şi să uite de necesitatea lor, în condiţiile în care era evident că o economie robus­tă nu se construieşte cu dobânzi aproape de zero sau prin tipărire.

Conducătorul BNR a amintit şi de "cea mai mare ajustare a creditelor neperformante din Europa într-o perioadă relativ redusă de timp" din sistemul nostru bancar. Conform datelor prezentate de Mugur Isărescu, rata creditelor neperformante a scăzut până la 6,4% în 2017, de la 22% în 2013, pe fondul măsurilor directe de supraveghere şi a facilităţilor fiscale pentru dezvoltarea unei pieţe secundare a creditelor neperformante.

Ce nu a amintit guvernatorul BNR este că debitorii au rămas la fel de îndatoraţi, în condiţiile în care numărul cazurilor de dare în plată este extrem de redus, deoarece ei nu beneficiază de posibilitatea înfiinţării unor "vehicule financiare" care să îi ajute.

Mugur Isărescu a mai declarat că o evoluţie favorabilă în sectorul bancar a fost şi creşterea puternică a ponderii creditelor acordate în moneda naţională, de la circa o treime înainte de criză, până la circa două treimi în prezent, fenomen care "a redus riscul de contagiune şi a îmbunătăţit mecanismul de transmisie al politicii monetare".

Din nou, participanţilor la conferinţă nu li s-a expus nici groaza cu care privesc debitorii creşterea explozivă a dobânzilor de referinţă de pe piaţa interbancară. Strânşi între rate tot mai mari şi inflaţie, debitorii, mai ales cei care au "beneficiat" de programul Prima Casă, se "încălzesc", probabil, cu gândul că sunt feriţi de contagiune. Ei ar face bine să acumuleze această "căldură" şi pentru iarna viitoare, mai ales că dobânzile mai au mult de urcat până la aşa-numita normalizare.

În cursurile de ştiinţe politice, termenul "republică bananieră" descrie o ţară instabilă a cărei economie este dependentă de exportul unui singur produs sau a unui număr restrâns de materii prime, după cum scrie Wikipedia.

Tot enciclopedia online arată că, privită din punct de vedere al structurii economice, "republica bananieră este o ţară unde domină capitalismul de stat, iar economia funcţionează ca o întreprindere privată de care profită exclusiv clasa conducătoare".

Exploatarea resurselor şi a forţei de muncă se face, de obicei, pe baza complicităţii dintre stat şi monopolurile economice favorizate, iar profitul este considerat proprietate privată, în timp ce responsabilitatea pentru datoriile acumulate este "transferată" bugetului public, conform definiţiei din Wikipedia.

Poate că economia noastră nu depinde de exportul unui produs sau a unui număr restrâns de materii prime, însă România este unul dintre cei mai mari exportatori de banane din UE, după cum arată mai multe articole din presa online în ultimii ani.

Iar din punct de vedere al caracterizării referitoare la "capitalismul de stat", oare nu se potriveşte definiţia "republicii bananiere" ca o mănuşă şi la noi?

Aceasta este "construcţia" realizată în cei aproape 30 de ani care au trecut de la "revoluţia" din decembrie 1989, iar scopul reuniunii pare să fi fost nimic altceva decât confirmarea unui proverb care îşi are originea în scrierile istoricului roman Tacit: "succesul are mulţi părinţi, eşecul este orfan".

Cu toate acestea, atât Liviu Drag­nea, cât şi Mugur Isărescu au ieşit zâmbitori de la întâlnire. De ce? Pentru că ştiu deja pe cine să dea vina şi ştiu că nu ei vor plăti pentru mix-ul dezastruos al politicilor macroeconomice promovate, la fel cum nu a plătit nimeni dintre cei aflaţi vremelnic în poziţii de autoritate în ultimele decenii.