ÎN SEMESTRUL I, Numărul abonaţilor la serviciile de televiziune a ajuns la 7,2 milioane

Luciana Bănică
Companii / 12 octombrie 2016

La sfârşitul primului semestru al acestui an au fost raportaţi în România 7,2 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale furnizate contra-cost, în creştere anuală cu aproape 5%, potrivit unui comunicat de presă al Autoritatăţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) remis redacţiei.

Dintre aceştia, 4,6 milioane sunt abonaţi prin reţele de cablu, 2,4 milioane sunt abonaţi prin reţele satelit (DTH) şi 89 de mii sunt abonaţi prin tehnologie IP (IPTV).

De asemenea, numărul de abonaţi care recepţionează servicii de retransmisie a programelor audiovizuale în format digital creşte cu 7,5%, conform raportului de date statistice realizat de ANCOM.

"La jumătatea acestui an, rata de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale la nivel de gospodării era de aproape 96%, în timp ce incidenţa acestor servicii recepţionate în format digital a atins 60%. Din totalul de 7,2 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, 60%, adică 4,3 milioane, sunt din mediul urban, iar restul de 40%, respectiv 2,9 milioane, din mediul rural. Suportul de recepţionare prin cablu este în continuare majoritar în mediul urban (75% din totalul abonaţilor prin cablu), restul de 25% dintre abonaţi fiind clienţi din mediul rural. În schimb, gospodăriile din mediul rural sunt deservite preponderent de reţele cu transmisie prin satelit de tip DTH - 59%", transmite sursa citată.

Statistica ANCOM arată că numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale recepţionate în format digital continuă să crească, ajungând la valoarea de aproximativ 4,5 milioane din totalul de 7,2 milioane de abonaţi. Numărul de abonaţi la servicii recepţionate în format digital a crescut, în ultimul an, cu 8%, reprezentând 63% din totalul abonaţilor.

În funcţie de suportul folosit, 54% (2,4 milioane) dintre abonaţi recepţionau, la jumătatea anului 2016, programe TV în format digital prin intermediul reţelelor cu transmisie prin satelit (DTH), în timp ce 44% (aproape două milioane) accesau aceste programe prin reţele prin cablu, iar 2% (89.000) prin tehnologia IP (IPTV).

Totodată, în ultimul an, numărul de abonaţi la servicii furnizate prin reţele de cablu în format digital a crescut cu peste 10%, a celor la servicii furnizate prin reţele satelit de tip DTH a crescut cu 5%, în timp ce numărul abonaţilor prin tehnologie IP (IPTV) a crescut cu 28%.

Potrivit ANCOM, cea mai mare pondere în numărul total de abonaţi este deţinută, în continuare, de către cei care recepţionează programele audiovizuale prin intermediul reţelelor de cablu (65%), numărul acestora înregistrând o creştere anuală de aproape 5%. Din totalul de 4,6 milioane de abonaţi la servicii furnizate prin reţele de cablu, 3,5 milioane sunt din mediu urban, în timp ce 1,2 milioane abonaţi sunt din mediul rural. Numărul acestora din urmă a crescut în ultimul an cu 9% comparativ cu 3% cât reprezintă creşterea înregistrată în mediul urban pentru aceeaşi perioadă.

În ansamblu, gradul de acoperire a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale prin reţele de cablu, în mediul urban, a ajuns la 82% în timp ce în mediul rural a crescut până la 36%.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru primul semestru al anului 2016 a fost realizat de ANCOM pe baza informaţiilor transmise de către furnizorii activi de servicii de comunicaţii electronice care au desfăşurat activităţi comerciale în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2016.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb