ÎN TIMP CE CHRISTINE LAGARDE ESTE CHEMATĂ CA MARTOR ÎN PROCESELE BANCARE DIN SPANIA... FMI impulsionează economia globală cu vorbe goale

Fondul Monetar Internaţional a publicat recent o nouă actualizare a prognozelor de creştere economică globală. Pentru cei care aşteaptă cu nerăbdare luminiţa de la capătul tunelului, raportul vine cu o nouă dezamăgire, dar şi cu dovada privind incapacitatea FMI de a recunoaşte tendinţa negativă a economiei mondiale şi a cauzelor acesteia.

Conform datelor publicate, estimările Fondului privind creşterea economică globală au fost revizuite, în scădere, de trei ori de la începutul anului (vezi grafic).

Fiecare dintre prognozele anterioare au fost deseori utilizate în argumentarea sustenabilităţii datoriei publice pentru statele aflate în dificultate. Dar ce era sustenabil la începutul anului s-a dovedit a fi, de fapt, nesustenabil după doar câteva luni.

Problema principală nu este, însă, aceea că FMI greşeşte sistematic în prognozele sale. Asta este, în fond, soarta tuturor prognozelor oficiale bazate pe modele mecaniciste ale economiei, o economie care nu mai poate fi stimulată prin noi credite, deoarece se sufocă deja sub povara celor precedente.

Greşeala gravă a instituţiei o reprezintă siguranţa cu care îşi impune autoritar aşa-numitele soluţii. Iar guvernele ţărilor aflate sub tutela sa le "acceptă" ca fiind singura soluţie a ieşirii din criză. Cel puţin aşa declară aceste autorităţi în faţa propriilor cetăţeni când le cer noi sacrificii.

La fel cum marilor bănci centrale nu le-a mai rămas în arsenalul de politică monetară decât vorbele, şi Fondului Monetar Internaţional i s-a epuizat şi ultima rezervă de credibilitate.

Oare nu se poate găsi o cale prin care vorbele şi îndemnurile la acţiune să fie incluse direct în PIB-ul real? Am avea, astfel, parte de o redresare rapidă, iar populaţia ar fi bucuroasă să se întoarcă la consumul pe datorie.

Nu cu mult timp în urmă, Fondul a recunoscut faptul că a subestimat efectele austerităţii asupra economiei Greciei, iar singurul efect al măsurilor impuse Atenei a fost limitarea consecinţelor negative asupra celorlalte ţări din zona euro.

Pentru atingerea acestui scop, FMI şi-a încălcat propriile reguli şi a închis de prea multe ori ochii în faţa neîndeplinirii condiţiilor pentru acordarea de noi tranşe ale ajutorului financiar. Quid prodest?

Întrebarea este retorică, bineînţeles. Ştim foarte bine cui folosesc "programele" FMI. Dacă ar fi urmărit exclusiv restructurarea economică, Fondul nu ar fi venit cu "ajutoare", pentru că tocmai acestea încetinesc sau chiar blochează reformele politice şi administrative necesare ieşirii din criză.

Atunci când guvernele sau băncile naţionale proslăvesc importanţa acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional, este clar că nu urmăresc interesele naţionale. Condiţiile impuse blochează dezvoltarea economică şi nu fac decât să menţină la putere grupuri de interese inepte şi corupte.

James Rickards, director executiv al fondului de hedging Tangent Capital Partners LLC şi autorul cărţii "Războaiele valutare", a declarat într-un interviu acordat Bloomberg că "economia americană riscă să intre într-o nouă depresiune, mulţumită experimentelor conduse de Federal Reserve."

"Din punct de vedere statistic, Fed-ul nu poate să greşească tot timpul şi totuşi aceasta pare să fie situaţia", a mai precizat Rickards.

Oare cum reuşeşte cea mai puternică bancă centrală din lume să obţină o astfel de performanţă? Simplu, îndeplineşte întocmai şi la timp ordinele băncilor de pe Wall Street. La fel cum le-a îndeplinit şi fostul secretar al trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, care acum încasează sute de mii de dolari în cadrul conferinţelor organizate de cele mai influente bănci comerciale din lume.

În ultimul raport privind perspectivele economiei globale, FMI caracterizează drept imperativă necesitatea ca zona euro să relanseze creşterea economică, de parcă autorităţile europene ar avea la dispoziţie un buton al creşterii de care nu îndrăznesc să se atingă.

Întâlnirile la nivel înalt care au ca subiect şomajul din rândul tinerilor, înclusiv miliardele de euro alocate pentru abolirea acestui flagel, nu vor avea niciun efect atâta vreme cât autorităţile ridică noi ziduri în faţa iniţiativelor private şi nu precupeţesc niciun efort pentru a demonstra că singurul scop al întreprinzătorilor este evaziunea fiscală.

Dar acestea nu contează. Importantă este finalizarea cadrului juridic care să permită lansarea uniunii bancare europene, o "idee" al cărei singur scop este alocarea democratică a pierderilor bancare la nivelul întregii Europe.

"Succesul" prognozelor şi programelor FMI din ultimii ani a căpătat o "popularitate" tot mai mare în rândul cetăţenilor europeni, care doresc să afle amănunte suplimentare despre reţeta secretă a bunăstării.

Un articol recent de la Bloomberg arată că directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, a fost citat ca martor într-un proces din Spania, care urmăreşte să demonstreze frauda în cazul "salvării" conglomeratului bancar Bankia.

Procurorii doresc să afle ce le-a spus Lagarde autorităţilor spaniole înainte de concedierea lui Rodrigo Rato, el însuşi fost director executiv al FMI, de la conducerea Bankia în luna mai 2012. Rato este acuzat de falsificarea situaţiilor financiare ale băncii şi de fraudă.

Dar poate fi considerată fraudă o acţiune care are ca scop salvarea uneia dintre cele mai mari bănci din Spania? Desigur că nu. În fond, nu are rost să ne împiedicăm de chestiuni de semantică într-un moment crucial pentru idealul Europei unite şi uniformizate în cuget şi simţiri.

Nu ne rămâne decât să acordăm încredere deplină instituţiilor internaţionale, în speranţa că banii iluzorii, dar care sunt însoţiti de dobânzi cât se poate de reale, vor reuşi să facă uitată incompetenţa şi corupţia autorităţilor locale.

Prognozele FMI ne arată că viitorul este luminos, iar cele din 2013 sunt doar o greşeală regretabilă care nu poate opri progresul omenirii.