În trimestrul al patrulea din 2020, producţia totală de hidrocarburi a grupului OMV a fost de 140.200 de barili pe zi în , acesta fiind cel mai mic nivel al anului, potrivit unui al companiei, remis către Bursa de Valori Bucureşti.
În paralel, OMV, compania-mamă a OMV Petrom, a publicat valoarea acestui indicator la nivel de grup, respectiv 472.000 de barili pe zi, astfel că producţia companiei româneşti a reprezentat 30% din totalul grupului OMV, potrivit Agerpres.
Faţă de trimestrul al patrulea al anului trecut, producţia OMV Petrom a fost mai mică cu 7,2%.
Producţia companiei a scăzut constant în acest an, de la 150.300 de barili pe zi în primul trimestru, la 147.300 barili pe zi în al doilea şi la 141.300 barili pe zi în trimestrul trei.
Marja de rafinare a OMV Petrom a fost de 2%, mai bună decât în trimestrele trei (0,94%) şi doi (1,85%), dar mai mică decât în primul trimestru din acest an (6,75%) şi în trimestrul patru al anului trecut (4,68%).
Rata de utilizare a rafinăriei a fost de 96%, faţă de 86% în trimestru anterior.
Vânzările totale de produse rafinate au fost de 1,27 milioane de tone, potrivit Agerpres.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.01.2021, 07:28)
veniti si in T4 cu pierdere?