ÎN ULTIMA LUNĂ, ING şi RBS au avut cele mai bune dobânzi la depozitele în lei

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 23 februarie 2010

ING şi RBS au avut cele mai bune dobânzi la depozitele în lei

Persoanele care s-au hotărât, în perioada 19 ianuarie - 19 februarie, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit printre cele mai inspirate, înregistrând câştiguri uşoare la această categorie de plasament. Cel mai mult au avut de câştigat cei care s-au orientat spre ING şi RBS, ambele având cea mai bună ofertă de pe piaţă, câştigul lunar al depună-torilor ridi-cân-du-se la 0,20%.

Titlurile companiei "VAE Apcarom" Buzău (simbol APC) au continuat să fie cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada analizată, o apreciere de 26,97% (raportat la moneda europeană), până la 0,69 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri.

Investitorii care au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut şi ei de câştigat, pe fondul revenirii optimismului pe piaţă. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 1,83% în ultima lună, în timp ce indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 2,80%. Singurul care a continuat să crească peste 5% a fost indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), care s-a apreciat cu 9,72%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 19 ianuarie, să constituie depozite în euro la "ATE Bank" sau "Marfin Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, pe fondul aprecierii monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, vineri, un câştig de 0,31% din suma depusă.

Mai mult însă au câştigat persoanele care au achiziţionat titluri la fondul "Omnitrust", cele mai performante în perioada analizată. Acestea au raportat un profit de 4,46% în ultima lună.

Au înregistrat câştiguri uşoare şi cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a câştigat 3,61%, în condiţiile în care preţului aces-tuia a crescut la nivel mondial.

La polul opus, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament, preferând să-şi ţină banii "la saltea" au înregistrat o devalorizare a economiilor de 0,63%, în intervalul 19 ianuarie - 19 februarie, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc pe site-ul nostru. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb