Patru pacienţi transferaţi la alte spitale din Bucureşti în urma incendiului de la Institutul Matei Balş sunt la ATI, intubaţi, doi dintre ei fiind în stare gravă. Alţi cinci pacienţi, aflaţi la Spitalul Militar Central şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, urmează să fie externaţi, potrivit News.
Starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare:
Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" Bucureşti: 11 pacienţi, stare stabilă.
Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti: 5 pacienţi - 4 pacienţi în stare stabilă, 1 pacient intubat (ATI).
Spitalul Universitar de Urgenţă "Elias": 6 pacienţi: stare stabilă.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş": 6 pacienţi, 1 pacient în stare gravă (ATI), 5 pacienţi în stare stabilă;
Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon": 3 pacienţi în stare stabilă (ATI).
Spitalul Militar Central: 4 pacienţi, 2 pacienţi urmează să fie externaţi, 1 pacient în stare stabilă, internat în secţia ATI, 1 pacient intubat, instabil (ATI).
Spitalul "Witting": 3 pacienţi, stare stabilă.
Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta": 4 pacienţi, 2 pacienţi în stare stabilă , 2 pacienţi în secţia ATI (stare stabilă).
Spitalul MAI "Dimitrie Gerota": un pacient intubat (ATI).
Spitalul de Urgenţă Floreasca: 6 pacienţi, 3 pacienţi în stare stabilă, 3 urmează să fie externaţi.
Spitalul Monza 3 pacienţi, stare stabilă.