ÎN URMA UNEI ANCHETE DNA, Bank Leumi a pierdut un proces în care este acuzată de abuz în serviciu

Alexandru Costea
Anticorupţie / 12 octombrie 2015

Bank Leumi a pierdut un proces în care este acuzată de abuz în serviciu

Actualizare 16:15 Banca: "Va fi formulat apel de către toate părţile"

Hotărârea Tribunalului Bacău cu privire la Bank Leumi România SA şi membrii Comitetului de Credite al Băncii a fost pronunţată în primă instanţă şi până în prezent nu a fost motivată, acesta fiind şi motivul pentru care instituţia financiară nu face niciun comentariu, potrivit unui comunicat transmis la solicitarea Ziarului BURSA.

"În mod cert în cauză va fi formulat apel de către toate părţile, în condiţiile în care deopotrivă Bank Leumi România SA şi membrii Comitetului de Credite al Băncii se consideră nevinovaţi", mai arată sursa citată.

(A.C.)

------------------

Bank Leumi România a fost condamnată de o instanţă de judecată a Tribunalului Bacău, alături de doi vicepreşedinţi şi doi directori, într-un dosar penal de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, conform sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată.

Bank Leumi România, preşedintele Comitetului de credite şi alţi trei membri au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Bacău, fiind acuzaţi că ar fi dispus, în mod abuziv, blocarea unor sume de bani existente în contul unui băcăuan, cauzând o pagubă de peste un milion de euro, potrivit DNA.

Rauchwerger Manfred, senior vicepreşedinte executiv şi preşedinte al Comitetului de credite al centralei Bank Leumi, Laurenţiu Gabriel Mitrache, director general, Ion Popovici, vicepreşedinte executiv, şi Nina Negoiţă (fostă Neuman), director de insolvenţă, au fost condamnaţi, de Tribunalul Bacău, la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare cu suspendare. SC Bank Leumi România a fost condamnată la o amendă de 20.000 lei. În plus, banca are obligaţia să afişeze la sediu hotărârea dată de instanţa, timp de 2 luni.

Tribunalul a admis şi acţiunea civilă şi a obligat inculpaţii la plata sumei de 10.000 euro, drept daune morale către partea vătămată Ionuţ - Adrian Popovici. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

"La data de 21 februarie 2007, inculpaţii Manfred Rauchwerger, Laurenţiu Mitrache, Ion Popovici şi Nina Negoiţă, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul BANK LEUMI ROMÂNIA, i-au cerut unui funcţionar bancar din cadrul Sucursalei Bacău a aceleiaşi bănci să blocheze sumele de bani existente în conturile aparţinând părţii vătămate şi să storneze suma de suma de 1.182.476,30 euro existentă în contul părţii vătămate, cu consecinţa privării părţii vătămate de această sumă. Funcţionarul bancar a pus în aplicare fără vinovăţie această dispoziţie, care a fost dată de inculpaţi prin depăşirea atribuţiilor de serviciu ce le reveneau atât ca membri ai Comitetului de Credite cât şi ca organe de conducere ale băncii cât şi prin încălcarea normelor legale şi contractuale. Aceşti bani proveneau din vânzarea de către partea vătămată a unui teren situat în intravilanul municipiului Bacău iar suma achitată de către cumpărătorul persoană juridică cu titlu de preţ a fost obţinută printr-un credit ipotecar de la aceeaşi bancă ai cărei reprezentanţi au constatat, ulterior virării sumei de 1.182.476,30 euro în contul părţii vătămate, că una din firmele implicate era în procedură de insolvenţă.

Ulterior, partea vătămată şi cumpărătorul terenului au convenit anularea efectelor contractului de vânzare cumpărare astfel că partea vătămată a redevenit proprietarul terenului.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 815.000 euro reprezentând banii plătiţi cumpărătorului pentru rezilierea contractului şi daune morale".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pana la finalizarea intregului proces vor mai trece cativa ani si intre timp conducerea bancii se va pensiona linistita,probabil au primit si un bonus pentru decizia luata in 2007.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb