ÎN URMĂTORII DOI ANI: Primăria Capitalei face recensământul animalelor de companie

I.M.A.
Miscellanea / 24 octombrie 2019

Primăria Capitalei face recensământul animalelor de companie

Primăria Capitalei vrea să facă recensământul animalelor de companie, un proiect în acest sens fiind pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi. Acţiunea va avea loc în următorii doi ani şi va începe în luna noiembrie, dacă proiectul va fi aprobat. Recensământul se va face prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), iar proprietarii trebuie să declare toate datele legate de animale: rasă, specie, culoare, talie, sex, vârstă, nume.

Potrivit proiectului supus atenţiei consilierior, se va realiza primul recensământ al animalelor de companie, informează News.ro.

Acţiunea se va realiza prin intermediu ASPA, pe o surată de doi ani şi va începe la 30 de zile după adoptarea proiectului în Consiliul General al Municipiului Bucureţti.

Oorganizarea şi efectuarea recensământului va fi realizată de către ASPA, care va încheia acorduri de colaborare cu Direcţia Generală de Poliţie Locală A Municipiului Bucureşti şi cu poliţiile locale ale sectoarelor 1-6.

Informaţiile obţinute în urma activităţii de recenzare vor fi înregistrate în Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar/deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti.â

"Pe perioada desfăşurării recensământului, proprietarii animalelor de pe raza municipiului Bucureşti, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea declarării acestora personal sau digital în vederea înregistrării acestora. Veridicitatea informaţiilor va fi verificată de către recenzori", se arată în proiect, potrivit sursei citate.

Proprietarii trebuie să declare toate detele legate de animale: rasă, specie, culoare, talie, sex, vârstă, nume.

Recenzorii vor veni la domiciliile proprietarilor, de luni până vineri, între orele 8- 20.

Potrivit proiectului, în cazul decesului sau înstrăinării animalului, proprietarii au obligaţia permanentă de a informa în termen de 15 zile ASPA în vederea operării modificărilor în baza de date.

Totodată, proprietarii au obligaţia permanentă de a informa ASPA despre dobândirea unui animal sau fătarea de pui de către cel aflat în proprietate, în termen de 15 zile. Anunţarea se poate realiza personal sau prin transmiterea online a informaţiilor.

"Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor de către proprietarii animalelor deţinute pe spaţiu privat. În acest caz, amenda este cuprinsă între 500 şi 1000 de lei", se mai arată în proiect.

De asemenea, este contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 400 şi 600 delei neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului, mai scrie News.ro.

Neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătări unui animal se sancţionează cu amendă de la 400 la 600 de lei.

"Obiectivele generale ale proiectului sunt realizarea unei baze de date cu privire la numărul de animale cu proprietar pe baza municipiului Bucureşti, controlul reproducţiei animalelor de rasă comună, împiedicarea abandonului puilor animalelor de rasă comună şi animalelor adulte pe domeniul public al municipiului Bucureşti şi responsabilizarea proprietarilor de animale cu privire la obligaţiile ce le revin referitoare la creşterea şi întreţinerea acestora", se mai arată în proiect.

Specialiştii Primăriei Capitalei precizează că în România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie, neexistând decât nişte estimări în acest moment, potrivit aceleiaşi surse.

"Se aproximează în România număr de circa 11 milioane de animale de companie dintre care 4 milioane ar fi câini şi 4,2 milioane ar fi pisici. În Bucureşti se estimează că o familie din trei ar avea un animal de companie", se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. O mizerie. Atat timp cat este inscris animalul in Registrul National si are cip de ce trebuie sa-l mai delclar si al ASPA? Datele nu se poti prelua de la o institutie la alta? Sau cum sa mai angajam recenzori neamuri si sa mai cheltuim niste bani? ACum pe ultima suta de metri....

    1. Justificarea furtului. Se pare ca ai probleme cu firea....daca incepi sa ai discoloratii galbene recomand un control la fiere, de obicei firea acolo loveste.

      tara arde si baba se piaptana,acum o luna in fata blocului pe sebastian angajatii Primariei tundeau iarba uscata care nu exista,se uitau si ei mirati,au schimbat bordurile rezistente cu unele din ciment care o sa se dezintegreze la iarnai si la primavara vor trebui schimbate iar,cosurile de gunoi stradale se golesc din an in paste nu avem unde sa punem pungile cu rahatii cainilor, angajat care chipurile se ocupa cu parcurile,cat am plimbat cainele a mers pe acelas traseu cu mine si zgarma prin gunoaie le imprastia si le lasa asa,halal viitor avem

    Au rezolvat problemel bucurestenilor!!

    Acum le numara animalele de companie.......iepuri, hamsteri, pisici, catei ........eventual sobolanii de pe langa blocuri si gandacii de toate felurile din imobile pentru ca si acestea ne tin companie chiar daca nu vrem. 

    Poate inventati o taxa pentru detinerea animalelor de companie. Nu m-ar mira.

    Asa justificati salariile bugetarilor, daca nu taie frunze la caini, numara animalele de companie. Poate vor obtine si sporuri pentru activitati periculoase; o pisica poate zgaria si un catel poate latra. Aveti grija!!!! 

    Furt cu acte în regulă sunt aceste ,,proiecte" !

    Cine verifică amploarea cheltuielilor făcute in această campanie care se întinde pe doi ani ? 

    În loc să se ocupe cu amenajarea și inființarea unor adăposturi pentru animalele abandonate, cretina asta vrea să-mi numere firele de păr de pe câinii și pisicile mele !

    Firea'i a drek ! 

    Probabil ca vor urma niste taxe sau impozite pentru animale, astfel incat sa fie acoperite pe termern lung salariile si bugetul celor din primarii . De cand si de ce asa deodata o intereseaza pe dna primar ce animale detin bucurestenii. .Nici nu stiu daca este legala aceasta masura . Nu sunt in stare sa faca un recensamant corect al populatiei . Nu au activitate domnii de la ASPA si trebuie gasit un pretext. Mai bine s- ar ocupa de campanii de adoptii pentru bietele animale.din adaposturi, sa sprijine populatia iubitoare si doritoare sa ia in grija animale parasite, aruncate, maltratate. Care este de fapt scopul acestei masuri.? Cu siguranta nu una caritabila sau de bun augur.

    Cand am sunat la ASPA sa reclam babele nebune de la scara de langa care cresc minim 10 pisici pe domeniul public mi-au comunicat ca se ocupa exclusiv de caini...

    As dori sa stiu daca si canarii, sticletii, intra la recesamantul animalelor

    Se pare ca acum au o problema cu animalele. Nu s-a deschis nici o petitie ca sa oprim mizeria asta?

    Se încalcă grav Regulamentul european pentru protecția datelor personale (GDPR). Funcționarii ASPA nu au dreptul să ceară datele din buletin ale proprietarilor. Cum pot fi ei acționați în justiție?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb