În vizită la un dictator

Primul lucru care mi-a trecut prin minte atunci când am văzut, acum o săptămână, anunţul despre Klaus Iohannis care urma să facă o vizită în Egipt: "Imposibil!". Nu mă gândeam la vizita în sine. Ştiam că diplomaţia română are un istoric al călcatului în străchini, aşa că ideea unei vizite pentru a marca "115 ani de relaţii diplomatice" apărea ca ceva acceptabil pentru birocraţii din centrala ministerului din Aleea Modrogan.

Mă gândeam că Klaus Iohannis, aşa cum îl ştiam, va fi tentat să viziteze Piramidele. Pentru orice om cu sensibilităţi normale, nu era momentul. Să fii Preşedintele unei ţări unde morţii nu mai încap în morgă sau la groapă, unde în fiecare zi piere echivalentul unui sat întreg pentru că Guvernul pe care tu l-ai numit nu s-a învrednicit să vaccineze populaţia, să ai o criză guvernamentală suprapusă peste o criză economică - toate acestea făceau imposibilă o vizită turistică. Chiar şi la extraordinarele Piramide.

Însă mai ştiam că Klaus Iohannis nu este chiar un om obişnuit. El este... cum să mă exprim eu?... mai detaşat. Rupt de realitate. Să recomanzi românilor să se apuce de golf, în timpurile acestea, nu este chiar semnul unei vieţi morale comune. Aşa că eram sigur că va fi tentat.

Dar nici măcar eu, care nu mai am de mult iluzii în privinţa lui Klaus Iohannis, nu m-am aşteptat la asta. Mi-am spus că e imposibil să nu realizeze furtuna care se va stârni în presă. Potopul de reacţii negative pe reţelele de socializare. Am crezut că va avea un dram de prudenţă.

Bun, m-am înşelat. Complet. Nu doar că a fost, dar felul în care a făcut-o mi-a depăşit şi cele mai negre aşteptări. Îmbrăcaţi în alb, actualul Preşedinte şi "doamna Carmen" au plecat spre piramide într-un alai cu adevărat faraonic. Acolo omul s-a învârtit prin faţa fotografilor, s-a urcat pe pietre, s-a simţit bine. Iar astăzi, când scriu acest editorial, au mai murit 413 oameni. Acum, dacă tot a fost, haideţi să vedem şi ce a realizat. În fond, a mers pe banii noştri.

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu omologul său, actualul Preşedinte al Egiptului. În spatele acestei etichete neutre se găseşte de fapt un dictator nemilos. Abdel Fattah el-Sisi, general, a preluat puterea în Egipt în vara anului 2013, printr-o lovitură de stat. O afacere sângeroasă. Doar în masacrul din piaţa Rabaa din Cairo au fost ucişi peste o mie de civili.

De atunci, el-Sisi nu s-a potolit. Zeci de mii de oameni au fost aruncaţi în spatele gratiilor din motive politice. Deţinuţii sunt frecvent torturaţi. Condamnările la moarte curg "râuri-râuri". Egiptul lui el-Sisi deţine recordul mondial pentru cei mai mulţi oameni condamnaţi la moarte printr-o sigură sentinţă (529).

În clasamentele internaţionale, Egiptul lui el-Sisi ocupă un loc jalnic. În clasamentul Transparency International al percepţiilor corupţiei, Egiptul e abia pe locul 111, sub El Salvador (104) sau Etiopia (94). În clasamentul Human Development Index, Egiptul este pe o poziţie catastrofală (116), sub cazuri patologice precum Venezuela (113) sau Bolivia (107).

Ce a căutat, aşadar, Preşedintele României acolo? Pur şi simplu nu înţeleg. Din punctul de vedere al orientării politicii externe, Egiptul a efectuat, în regimul el-Sisi, o întoarcere de 180 de grade. De unde înainte Egiptul era în relaţii excelente cu Statele Unite, acum a devenit un client al Rusiei lui Vladimir Putin.

Ceva afaceri? Nu rezultă de nicăieri că s-ar fi obţinut ceva. Deşi avem un surplus modest în relaţia comercială cu Egiptul (28 de milioane de euro în 2020), totuşi acesta este mult mai mic decât acum câţiva ani (469 de milioane de euro), ceea ce arată că de curând s-a întâmplat o defecţiune majoră acolo.

De ce a făcut, aşadar, Klaus Iohannis această vizită? Nu îmi trece nimic prin minte. Desigur, în afară de vizita la Piramide. Dar putea măcar să citească pe site-ul propriului Minister de Externe. Unde scrie cu roşu: "Există factori de risc - evitaţi deplasările ce nu sunt necesare!".

Ar fi multe concluzii de tras de aici. Una dintre ele este aceea cu privire la cultivarea, de către autorităţile de la Bucureşti, a tot felul de despoţi africani. La asta diplomaţia lui Nicolae Ceauşescu devenise expertă. În 1972 geniul Carpaţilor a vizitat, şi el, Piramidele.

A doua concluzie o trag cu privire la magnetismul pe care îl au, pentru actualul "chiriaş de la Cotroceni", oamenii în uniformă. Klaus Iohannis l-a lăsat în ţară pe generalul Ciucă, să se descurce. Înţeleg că omul are ordin să livreze un guvern. Doar că în politică nu este ca la cazarmă, când răcneşti la câte un "biban" să între în rând. Previzibil, generalul Ciucă, lipsit de experienţă politică, s-a trezit cu o echipă minoritară, pe care nici el nu crede că o poate trece prin Parlament.

Şi atunci insist: la ce a folosit toată deplasarea asta? Cred că Klaus Iohannis a ajuns într-o fază estetică a preşedinţiei sale. A renunţat să mai livreze ceva concret şi se concentrează pe plăcerea contemplaţiei. Cam subiectivă, din câte se observă.