ÎNCĂ 30 DE ZILE DE STARE DE ALERTĂ Noi relaxări aprobate de Guvern

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică #Sănătate / 9 iulie 2021

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, începând cu 12 iulie, conform hotărârii nr. 44/2021 emisă, în urmă cu două zile, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, după cum a anunţat premierul Florin Cîţu.

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat că, în cadrul hotărârii privind prelungirea stării de alertă, care a fost adoptată de Guvern, au fost introduse o serie de modificări, printre care posibilitatea participării a 1000 de persoane, pe scaune, la activităţi cultural-artistice desfăşurate în aer liber şi diminuarea spaţiului care trebuie asigurat pentru participanţii la evenimente private.

"Poate cea mai importantă modificare este a celor care au trecut prin boală. Până acum, noi am mers pe o perioadă cuprinsă între 14 şi 90 de zile. Urmează să fie modificat în 14 - 180 de zile, tocmai să vină în concordanţă cu ordonanţa de urgenţă privind certificatul digital şi abordarea europeană. Deci în loc de 14 - 90 de zile pentru cei trecuţi prin boală, să se prelungească la 180 de zile. Deci va fi valabilă trecerea prin boală 180 de zile", a precizat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, la spectacole se va permite prezenţa a până la 1000 de persoane pe scaune, iar în vederea participării la evenimente private va fi necesară asigurarea unei suprafeţe de doi metri pătraţi/persoană.

"La organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii speciale destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber se permite până la 1000 de persoane pe scaune; la organizarea de evenimente private - nunţi, botezuri - suprafaţa pe persoană de la patru la doi metri pătraţi, ca să fie toate la fel. La organizarea de evenimente private aferente meselor festive, din nou, doi metri în loc de patru. La locurile de joacă pentru copii nu se va mai solicita ca însoţitorii să fie vaccinaţi. (...) Plus, la exterior la restaurante nu mai este regula de şase persoane la masă, deci, se elimină regula de şase persoane la masă din momentul în care este eliminată şi în interior", a explicat Raed Arafat.

Se pare că prelungirea stării de alertă a fost decisă sub ameninţarea valului 4 al pandemiei cauzat de tulpina Delta a Sars-Cov 2, tulpină care a fost semnalată şi în ţara noastră, deşi rata de infectare la nivel naţional se păstrează la un nivel apropiat de zero.

Astfel, conform informaţiilor prezentate ieri de Grupul pentru Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, doar 30 cazuri noi de persoane infectate cu Sars-Cov 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb