Aeroportul londonez Heathrow a fost închis vineri din cauza unei pene de curent majore provocate de un incendiu izbucnit la staţia electrică Hayes, care îl alimentează, a transmis BBC. Potrivit autorităţilor, decizia a fost luată pentru siguranţa pasagerilor şi a personalului, iar activitatea va rămâne suspendată până cel puţin la ora 23:59.
Reprezentanţii aeroportului au avertizat că urmează "perturbări masive" şi au cerut pasagerilor să evite orice călătorie către Heathrow până la redeschidere. Cel puţin 1.351 de zboruri sunt afectate, potrivit platformei Flightradar24, iar aproximativ 120 de aeronave se aflau deja în aer în momentul anunţului privind închiderea.
Incendiul, care a afectat şi mii de locuinţe din vestul Londrei, a fost semnalat joi noapte, în jurul orei 23:23 GMT. Potrivit Brigăzii de Pompieri din Londra (LFB), focul se manifestă încă în zona unui transformator, iar cauza nu a fost stabilită. Zece autospeciale şi 70 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului.
"Pentru a menţine siguranţa pasagerilor şi colegilor noştri, nu avem alternativă şi trebuie să închidem Heathrow până în 21 martie ora 23:59. Ştim că este dezamăgitor pentru pasageri şi vrem să-i reasigurăm că lucrăm din greu pentru rezolvarea situaţiei", a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, potrivit aceleiaşi surse.
Heathrow este cel mai mare aeroport din Marea Britanie şi unul dintre cele mai aglomerate din Europa, cu aproximativ 1.300 de zboruri zilnice. În 2024, a fost tranzitat de aproximativ 84 de milioane de pasageri, un record absolut pentru acest hub aerian. Oficialii aeroportului au transmis scuze pentru disconfortul creat şi i-au îndemnat pe călători să contacteze companiile aeriene pentru informaţii suplimentare.