Incendiul de proporţii din regiunea Valencia se află sub control

V.G.
Internaţional / 20 august 2022

Incendiul de proporţii din regiunea Valencia se află sub control

Evoluţia incendiului de proporţii din Bejis, în regiunea Valencia (estul Spaniei), este favorabilă şi extinderea flăcărilor se află sub control, au anunţat astăzi serviciile de urgenţă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Evoluţia incendiului este favorabilă. Nu există flăcări în cea mai mare parte a perimetrului", au anunţat pe Twitter sâmbătă dimineaţă serviciile de urgenţă din regiunea Valencia. A fost necesar să se acţioneze "în râpe cu acces dificil unde erau flăcări".

Preşedintele regiunii Valencia, Ximo Puig, a declarat că "evoluţia incendiului din Bejis este favorabilă şi extinderea flăcărilor a fost limitată".

Direcţia Naţională de Securitate a indicat, la rândul său, că incendiul a cuprins o suprafaţă de 135 de km şi că evacuarea preventivă a 2.200 de locuitori din zonă a fost menţinută, precum şi izolarea a aproximativ 1.500 de persoane din două sate, Alcublas şi Andilla.

Sute de pompieri, sprijiniţi de elicoptere şi avioane cisternă, luptă împotriva acestui incendiu care a izbucnit luni în provincia Castellon, apropiindu-se periculos de parcul natural Sierra Calderona.

Incendiul din Bejis a izbucnit la două zile după cel din Vall d'Ebo, în aceeaşi regiune, iar cele două incendii au condus la evacuarea a 3.000 de persoane.

Ploile care au căzut la mijlocul săptămânii au permis vineri stingerea incendiului din Vall d'Ebo, însă cel din Bejis a rămas activ.

Potrivit datelor oferite de Serviciul european privind schimbările climatice Copernicus, incendiul din Bejis a distrus 17.500 de hectare de teren, iar cel din Vall d'Ebo circa 9.300 de hectare.

De la începutul anului, Spania s-a confruntat cu 391 de incendii forestiere care au distrus 283.000 de hectare, de trei ori mai mult decât în 2021, conform Sistemului European de Informaţii privind Incendiile Forestiere (EFFIS).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb