ÎNCEPÂND DE ASTĂZI,  Corina Popescu, înlocuită cu Adrian Constantin Rusu, în fruntea Transelectrica

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 7 mai 2018

Corina Popescu a fost înlocuită din funcţia de Preşedinte al Directoratului (CEO) în cadrul Transelectrica, începând de astăzi acest post fiind ocupat de Adrian Constantin Rusu. Decizia a fost luată vineri, 4 mai, de Consiliul de Supraveghere al trans­portatorului de energie electrică, potrivit unei notificări transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform informaţiilor apărute pe stiripesurse.ro, noul CEO al Transelectrica are susţinerea PSD şi este cercetat penal într-o cauză ce vizează contracte păguboase administrate de acesta chiar la Transelectrica.

Sursa citată menţionează că Adrian Constantin Rusu este un apropiat al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Site-ul citat adaugă: "Noul şef al Transelectrica a mai fost membru al directoratului companiei de stat în 2013, când doar după câteva luni a fost dat afară tocmai pentru că superiorii săi descoperiseră că, în noua sa calitate, încerca să facă afaceri personale în numele Transelectrica.

Ulterior, Rusu a continuat să fie director de mentenanţă al transportatorului de energie electrică, până pe data de 20 aprilie 2018, atunci când a fost numit din nou membru în directoratul Transelectrica în ciuda faptului că, în urma Raportului din 2016 al Curţii de Conturi pentru contractele păguboase cu SC Smart SA, contracte făcute şi administrate de Rusu ca director de mentenanţă al Transelectrica, s-a făcut o plângere penală la DNA, plângere care s-a transformat într-un dosar penal, notează sursa menţionată.

Separat de implicarea sa în semnarea acestui contract păgubos cu SC Smart SA, Rusu asigura managementul actului de exploatare şi mentenanţă, într-o perioadă în care ANRE aplica o amendă contravenţională pentru lipsa lucrărilor de mentenanţă şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional.

Rusu este amendat chiar de ANRE, rezultatul fiind contractul păgubos cu SC Smart SA, la un preţ supraevaluat, cu încălcarea procedurilor legale".

Transelectrica a raportat, pentru anul trecut, o pierdere contabilă de 47,94 milioane de lei, aceasta fiind generată, în prinicipal, de cheltuiala stabilită în baza unei decizii de impunere a ANAF, ca urmare a inspecţiei fiscale începută în anul 2011 şi finalizată în anul 2017, în sumă de 99,89 milioane de lei (cu tot cu penalităţi).

Iniţial, Transelectrica raportase, pentru 2017, un profit net de 26 milioa­ne lei, în scădere cu aproximativ 90,29% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2016, de 272 milioane lei.

Statul Român, prin Ministerul Economiei, deţine 58,69% din titlurile operatorului de transport al energiei electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb