Indicatorii inflaţiei

Inflaţia - fenomenul inflaţie se manifestă prin creşterea preţurilor la bunuri şi servicii. Pentru a măsura nivelul inflaţiei sunt calculaţi câţiva indicatori fundamentali.

Indicele Pretului de Consum (Consumer Price Index, CPI) este utilizat pentru a indica modificările în preţul total pentru un coş de produse şi servicii într-o anumită perioadă de timp (lună,an), fiind cel mai relevant indicator al inflaţiei.

Indicele Preţurilor Producătorilor (Producer Price Index, PPI) reflectă modificarea valorii a unui coş de produse şi servicii diferite apaţinând unui anumit număr de producători. Sunt luate în calcul bunurile intermediare, finale şi materiile prime. Servicii reprezintă aproximativ o mare din coş. Este publicat de obicei în a doua săptămînă a lunii de către departamentul Muncii.

Presiunile inflaţioniste devin îngrijorătoare în cazul în care indicatorii cresc mai repede decât prognozează guvernele şi analiştii. Cu cât diferenţa este mai mare, cu atâtmai puternic va fi impactul în piaţa. Creşterea inflaţiei poate determina majorarea ratei dobânzii de referinţă de către oficiali, valuta naţională apreciindu-se iniţial pe baza speculaţiilor unor astfel de măsuri. Banca Centrală controlează nivelul inflaţiei prin politica monetară, creşterea ei având un impact negativ în economie, creditarea va fi mai scumpă, încetinind consumul şi investiţiile. Afectează în mod negativ piaţa acţiunilor.

CPI / PPI creşte = creşte Valuta

Atunci când sunt perspective pentru majorarea dobânzii cheie, valutele se apreciază în faţa inflaţiei. Poate sună ciudat, dar inflaţia are de obicei un impact pozitiv asupra cursului de schimb, printe alţi factori macroeconomici. Un nivel ridicat al inflaţiei duce la creşterea preţurilor în zona respectivă, care pe de altă parte afectează exporturile şi competitivitatea bunurilor şi serviciilor pe plan extern, ce afectează negativ moneda naţională.

De aceea, principalul obiectiv al unei bănci central este controlul inflaţiei, fără a afecta creşterea economică, mai exact determinarea unui nivel de echilibru între cele două fenomene.

Toată lumea înţelege că inflaţia este un fenomen negative, ce depreciază puterea de cumpărare a banilor, dar este necesară cât timp se menţine la un nivel normal, în general de 2% anualizat, ţinta preferată a bancilor centrale.

În multe ţări inflaţia constituie într-adevăr o problemă, iar băncile centrale încearcă să o combată. O cauză a inflţiei poate fi deficitul bugetar, când guvernul nu reuşeşte să gestioneze corect veniturile şi cheltuielile. O chestiune interesantă: creşterea inflaţiei determină scăderea ratei şomajului, iar scăderea inflaţiei creşterea şomajului (deoarece activitatea economică încetineşte). De aceea guvernele şi băncile centrale trebuie să acţioneze pentru a reduce inflaţia la un nivel adecvat fără să provoace disponibilizări.

Un efect negative semnificat se observă în piaţa bondurilor: dacă investitorii achiziţionează bonuri de tezaur cu dobândă fixă, atunci cu cât devine mai ridicat nivelul inflaţiei, cu atât mai mică va fi puterea de cumpărare a randamentului (dobândă - bani) acelor titluri de valoare. Poate că pare ideal un nivel al inflaţiei aproape de 0, dar nu este: lipsa inflaţiei indică o stagnare a economiei, fenomen extreme de negativ, mai periculos şi mai dificil de combătut decât inflaţia.