Indignarea

Incredibila perseverenţă întru eroa­re a celor ce conduc pare să fi atins un punct critic. Pe măsură ce criza se adânceşte, iar situaţia economică şi socială se degradează, indignarea publică creşte. Faţă de incapacitatea cronică a politicienilor de a reacţiona la o criză pe care nu o pot descifra, s-a conturat o reacţie încă nestructurată ideologic, dar din ce în ce mai vizibilă. Indignarea cuprinde întreaga planetă, iar sâmbătă 15 octombrie "indignaţii" au organizat manifestaţii în peste 900 de oraşe. Acest fenomen inedit deosebeşte radical dinamica socială produsă de criza actuală în raport cu deriva totalitară care a acompaniat Marea depresiunea din deceniul al patrulea al secolului trecut. Căci "indignaţii" nu sunt nici extremişti, nici antidemocraţi (chiar dacă de multe ori în presa românească, ca un fel de reluare a stereotipurilor privind manifestaţiile din Piaţa Universităţii din 1990, sunt mai degrabă prezentaţi astfel), ci susţinători ai unei democraţii economice şi sociale.

Cartea lui Stéphane Hessel, "Indignaţi-vă" - apărută în urmă cu un an, în octombrie 2010 şi tradusă şi în limba română câteva luni mai târziu - a avut mai mult decât un succes de librărie: a reuşit să mobilizeze indignarea a milioane de oameni la nivel global. Este mai mult decât venerabilul antifas­cist, rezistent împotriva ocupaţiei hitleriste în Franţa şi participant la redactarea "Cartei Universale a Drepturilor Omului" în 1948 (Hessel s-a născut în 1917!) a sperat. Iar mişcarea "idig­nados"-ilor inspirată de îndemnul lui Hessel, începută în "Puerta del Sol" din Madrid pe 15 mai s-a extins apoi în întreaga Spanie, în Portugalia, în Grecia, în Israel, pentru a deveni, la începutul lunii octombrie, în New York, "Occupy Wall Street". Pentru ca acum, cinci luni mai târziu, mişcarea indignaţilor să cunoască consacrarea sa mondială.

Cam în acelaşi timp în care apărea cartea lui Hessel, îşi lansau la Paris "Manifestul" şi economiştii "consternaţi", tot un fel de "indig­naţi", care prezentau un punct de vedere diferit de cel al economiştilor mainstream. Aceştia avertizau că politicile de austeritate promovate de guvernele occidentale vor adânci criza şi îşi văd acum ipotezele confirmate. La un an după avertis­mentul lansat se poate constata că guvernarea europeană nu a învăţat nimic din criză, ba mai rău, pare a face totul pentru a o agrava. În urma acestor politici improvizate crizei economice i s-au mai adăugat şi un autentic crah social, dar şi deriva antidemocratică. Tocmai de aceea, mişcările "indignaţilor" - acolo unde acestea au putut mobiliza consumatorii redeveniţi cetăţeni - arată că democraţia nu este lipsită total de o bază socială.

Chiar dacă a fost nevoie de trei ani şi parcurgerea a trei faze ale crizei pentru a revitaliza spiritul civic al consumatorilor, mişcarea indignaţilor este un răspuns civic important. Dacă faţă de prima fază a crizei - cea provocată criza "subprime" şi reprezentată de aplicarea planurilor improvizate de salvare a sistemului bancar în 2008-2009 - reacţia publică a fost mai degrabă reţinută, a doua fază a crizei, demarată în 2010 (când sectorul financiar, salvat cu doi ani mai devreme de la prăbuşire de intervenţia statelor, s-a întors împotriva acestora) a trezit opinia publică din amorţeală. Pentru ca a treia faza a crizei - începută în această vară, să creeze condiţiile unei manifestări globale. Pe de o parte, consecinţele economice ale politicilor promovate de state în faza a doua nu au făcut altceva decât să destabilizeze sistemul bancar din cauza datoriei suverane a statelor, pe de altă parte consecinţele sociale ale politicilor de austeritate au minat baza consensului social care făcea posibilă existenţa democraţiilor şi a dat un impuls protestului.

S-ar putea ca această indignare să se consume odată aceste manifestaţii: la fel de bine, în măsura în care vor putea formula o poziţie ideologică mai clară, mişcarea indignaţilor s-ar putea transforma într-un factor de presiune asupra politicienilor obligaţi astfel să ţină seama şi de alte puncte de vedere decât cele ale grupurilor de influenţă financiară.