Fiecare început de an poate fi noul început al fiecăruia dintre noi. Este momentul în care ne ascultăm ambiţiile, visurile şi planurile şi le alegem pe cele ce spun cel mai mult despre noi în anul ce vine.
Mesajul spotului BRD, semnat de Leo Burnett România şi lansat în noaptea de Revelion, nu seamănă cu headline-urile sobre cu care ne-au obişnuit băncile româneşti. Însă "curajul de a fi ce vrei să fii", dezvoltarea noastră personală, face parte din ADN-ul valorilor BRD.
Este al doilea an consecutiv în care BRD şi Leo Burnett România lansează pe 1 ianuarie, imediat după miezul nopţii, un mesaj de inspiraţie personală. BRD are ambiţia să marcheze fiecare început de an, iar anul acesta a ales s-o facă într-un mod inedit, printr-un musical.
"Începutul de an este momentul fiecăruia de restart. De refresh, cu ambiţii şi visuri noi. Între atâtea planuri şi alegeri de făcut, doar hotărârea este aceea care le poate duce la îndeplinire. Şi acest lucru încearcă să transmită această campanie - să inspire să îţi propui ceva pentru anul ce abia a început şi apoi să îţi urmezi acel plan. Nu poţi ajunge prea departe dacă nici măcar nu ţi-ai propus ceva. "D-ul" din BRD înseamnă dezvoltare. A venit momentul să însemne şi dezvoltare personală."
Răzvan Căpănescu - Chief Creative Officer, Leo Burnett România
"În ritmuri de bossa-nova şi într-un decor glam, spotul dramatizează de fapt o temă serioasă şi profundă - puterea de a alege cea mai bună variantă a noastră de a fi", spune Radu Olteanu, copywriter Leo Burnett România. Maria, protagonista musical-ului, ne ia martori ai ambiţiilor ei de om tânăr, puternic şi optimist, ea îşi trăieşte cu pasiune şi energie planurile, alegerile şi visele, iar cu atitudinea potrivită, viaţa ei se transformă în spectacol.
"Este un proiect ce deja a devenit o tradiţie. Ideea celei de-a doua campanii de imagine BRD-Groupe Société Générale ce se lansează pe 1 ianuarie este una simplă: într-o lume plină de oportunităţi, tu devii rezultatul propriilor tale alegeri. Iar la începutul anului, toată lumea vrea să schimbe ceva în viaţă şi îşi fixează planuri. Aşa că, alege ce vrei să fii şi fii! Îndrăzneşte!"
Cozmin Ezaru - Senior Art Director, Leo Burnett România
Un mesaj atât de ambiţios avea nevoie de o producţie pe măsură. Stilul cinematografic, imagistica spectaculoasă în nuanţe roşu-oranj, inspirată din capodopera lui Baz Luhrmann, Moulin Rouge, coregrafia minuţioasă, toate s-au împletit armonios în regia lui Bruce Parramore, un specialist al musical-urilor. Filmările au avut loc în locaţiile generoase ale Hotelului Boulevard şi au fost posibile mulţumită energiei şi entuziasmului unei echipe de aproape 100 de persoane. Spotul o are protagonistă pe actriţa Anca Florescu, pe care am văzut-o în "Şi caii sunt verzi pe pereţi" sau "Ceva bun de la viaţă". În spot îi regăsim şi pe dansatorii din echipa coregrafului Răzvan Mazilu şi pe muzicienii de top din Bucharest Jazz Orchestra. Ana Odagiu, actriţă şi cântăreaţă, participantă la Vocea României, i-a împrumutat puternica voce Mariei, un ingredient perfect pentru un musical autentic.
"Ideea de musical se leagă de o experienţă recentă a noastră din zona teatrului. BRD a ales să fie partenerul "West Side Story", unul dintre cele mai bune spectacole puse în scenă în ultimii ani în România, un spectacol sold out peste tot unde a fost prezentat - la Teatrul Odeon din Bucureşti şi la FITS Sibiu - cu o nouă generaţie de actori, extraordinar de talentată, în regia excelentă a lui Răzvan Mazilu. Succesul acestui spectacol a inspirat după aceea într-o oarecare măsură şi demersurile noastre de comunicare, pentru că ne place şi vrem să fim în pas cu o societate românească într-o schimbare profundă, condusă de o generaţie energică, neliniştită, dornică să schimbe lucruri şi, la urma-urmelor, dornică să fie fericită, o generaţie faţă de care avem o responsabilitate importantă. Maria reflectă această stare de spirit: pe de o parte, responsabilitatea noastră, pe de alta - suflul noii generaţii, care contribuie la reînnoirea societăţii în care trăim şi la starea noastră, a tuturor, de bine."