INDUSTRIA TUTUNULUI - TIMPUL TRECE, TENSIUNILE CRESC Transpunerea Directivei pe Tutun continuă pe două căi

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 24 iunie 2016

Transpunerea Directivei pe Tutun continuă pe două căi

Procesul legislativ de transpunere a Directivei Tutunului continuă în paralel - atât în Parlament, cât şi la Ministerul Sănătăţii (MS) - având loc discuţii pe marginea iniţiativei legislative în cadrul ambelor instituţii.

Acelaşi proiect de act normativ se află în dezbatere la Comisiile de Specialitate din Camera Deputaţilor - care este for decizional -, dar şi la MS, unde a avut loc chiar ieri o dezbatere publică pe proiectul de Ordonanţă de Urgenţă emis recent de ministerul de resort.

În aceste condiţii, industria de profil este bulversată, solicitând, printre altele, o lege clară şi predictibilă publicată în Monitorul Oficial, norme de aplicare a acesteia şi un timp rezonabil pentru conformarea producţiei.

"Atâta vreme cât reglementările pot fi aplicate şi sunt clare, vom fi primii care vom dori să ne conformăm într-un orizont de timp rezonabil", spun reprezentanţii sectorului.

Răspunsul oficialilor MS la întrebarea "de ce proiectul de lege nu este lăsat să-şi parcurgă drumul în Parlament şi se merge pe două variante paralele?", este că, oricum, Ordonanţa va ajunge şi în Parlament, ca să fie aprobată prin lege.

Sorin Paveliu, medic, prezent la dezbaterea de ieri de la sediul MS, subliniază: "Ministerul Sănătăţii face o greşeală, pentru că, în mod normal, Guvernul trebuia să solicite un aviz ca să emită o ordonanţă simplă în vacanţa parlamentară. Parlamentul nu mai era călcat în picioare prin răsturnarea procesului legislativ.

Prin emiterea acestei ordonanţe, se face mai mult rău decât bine.

Este un act neconstituţional, cu încălcarea prevederilor de jurisprudenţă, care nu va fi contestat".

În replică, Răzvan Vulcănescu, secretar de stat la ministerul de resort, a precizat: "Nu văd aspecte de neconstituţionalitate, dar inclusiv această ordonanţă va fi adoptată prin lege, în Parlament

Am fost solicitaţi de la Comisia Europeană să prezentăm stadiul Directivei. Ne aflăm în situaţia să intervenim, pentru că au fost depăşite termenele de transpunere, iar Parlamentul urmează să intre în vacanţă".

Potrivit Anei Maria Ciobanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), CE a solicitat să ştie care este stadiul transpunerii Directivei. Domnia sa a subliniat că oricând poate fi începută procedura de infringement împotriva ţării noastre, ca urmare a depăşirii termenelor de implementare (20 mai 2016). Până acum, însă, această procedură nu a fost demarată. În caz de infringement, România ar putea să fie penalizată cu circa 1,8 milioane de euro, la care vor fi aplicate penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, a explicat doamna Ciobanu, care a menţionat că, până atunci, procedura presupune să trecem prin două etape, de avizare şi notificare, ce durează patru luni.

Până în prezent, ţara noastră nu a fost penalizată cu sume de bani în urma unei proceduri de infringement, conform reprezentantului MAE.

Reprezentanţii industriei evidenţiază că şi dacă am ajunge să plătim 1,8 milioane de euro, această sumă este mult mai mică decât taxele încasate la bugetul de stat de la industria tutunului (230 de milioane de euro pe lună) şi care ar urma să fie pierdute dacă producătorii nu se vor putea conforma noilor reglementări.

Alexandra Olaru, Corporate Affairs Director Philip Morris în România, a menţionat, ieri: "Predictibilitatea este foarte importantă pentru companiile cu investiţii în România. Aşa cum se desfăşoară procesul legislativ acum, nu ţine de principiul bunei guvernări. Imposibilitatea de modificare a procesului de producţie peste noapte aşa cum prevede OUG poate duce la oprirea producţiei pentru România".

Printre altele, domnia sa a cerut să fie luate în considerare opiniile industriei, să se clarifice sintagma "tutunul care nu arde", să fie specificat termenul de intrare în vigoare, să fie menţinută definiţia fumatului din legislaţia actuală.

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, a evidenţiat că producătorii încă nu ştiu cum vor arăta noile avertismente, în condiţiile în care proiectele de acte normative prevăd ca scrisul să fie alb şi roşu pe fond negru, iar exemplele date de Ministerul Sănătăţii companiilor arată că scrisul este alb pe negru.

"Cerem clartificarea culorii cu care să fie scris mesajul, dar nu verbal. Pentru producţia pachetelor, depindem de lanţul de furnizori care are anumite termene de aprovizionare şi care este bulversat de ceea ce se întâmplă în piaţă. Comandăm lunar ambalaje după cum bate vântul. Situaţia din industrie se vede şi în încasările la buget", a mai spus domnia sa.

Producătorii de ambalaje au trimis scrisori Ministerului Sănătăţii

O astfel de situaţie, în care cele două proiecte sunt discutate în paralel, generează un mediu impredictibil în care companiile nu pot să-şi realizeze planul de afaceri sau cel de investiţii, arată Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-o scrisoare adresată Ministerului Spnătăţii şi citită, în cadrul dezbaterii de ieri, de Constantin Bratu, Head of Corporate Affairs la British American Tobacco România.

Reprezentanţii FIC subliniază: "În cazul în care Guvernul emite ordonanţa de urgenţă, producătorilor de tutun li se impune să modifice peste noapte tot ce ţine de ambalare şi etichetare pentru toate produsele aflate pe piaţa din România, indiferent de ţara în care acestea sunt produse. Aceste cerinţe legale sunt practic imposibil de realizat într-un termen atât de scurt şi vor genera întreruperi în sistemul de aprovizionare, care se va transforma în lipsa produselor legale pe piaţă. În acest context, posibilitatea ca produsele ilegale să completeze cererea de piaţă este foarte mare, creând astfel pierderi semnificative pentru bugetul de stat.

FIC apreciază că ar fi de dorit ca Guvernul României să menţină procedura demarată iniţial, permiţând astfel continuarea procesului legislativ în Parlament şi asigurându-se predictibilitatea şi transparenţa necesară funcţionării economiei de piaţă".

Şi producătorii de ambalaje au transmis Ministerului Sănătăţii că este necesară o perioadă de timp pentru adaptarea noilor pachete la legislaţia europeană, arătând care sunt paşii ce trebuie făcuţi pe parcursul producţiei ambalajelor.

"Pentru asigurarea unei tranziţii uşoare a pieţei între vechile şi noile ambalaje, este esenţial ca producătorii de ambalaje să dispună de timp suficient pentru comandarea utilajelor şi cilindrii necesari şi ca producătorii de cilindri să fie notificaţi din timp pentru producerea cilindrilor de inscripţionare pentru noul design modificat (...). Diferitele forme şi dimensiuni ale pachetelor impun, de asemenea, linii diferite de ambalare pentru consumator în următoarea etapă a lanţului de aprovizionare. Acest lucru înseamnă că fiecare format nou de pachet introdus în perioada de tranziţie a DPT2 va impune fie mici ajustări fie modificarea completă a liniilor de ambalare a clienţilor, care, la rândul lor, au nevoie de o perioadă de notificare şi de transformare suficientă pentru reinstalare", menţionează Jerzy Czubak, Preşedinte Amcor Tobacco Packaging.

Hans van Schaik, director executiv al Asociaţiei Europene a Producătorilor de Ambalaje (ECMA), evidenţiază: "Nu trebuie subestimat faptul că întregul proces va lua destul timp pentru a fi parcurs. Un factor neplăcut este şi faptul că cererea totală previzionată de cilindrii de inscripţionare pentru tutun este enormă şi că cilindrii de inscripţionare provin de la un mic grup de furnizori, care trebuie să livreze cilindri şi altor pieţe decât cea a tutunului".

Reprezentanţii industriei au întrebat, ieri, când ar urma ca Ordonanţa să fie aprobată de Guvern, însă nu au primit un răspuns concret.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mesaj eliminat, conform regulamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb