Înfiinţarea schemelor şi fondurilor de pensii ocupaţionale, reglementate de Guvern

Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2019

Un proiect de lege ce reglementează cadrul legal necesar pentru înfiinţarea schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de adminis-trarea acestora, a fost aprobat ieri de către Guvern, a informat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale printr-un comunicat de presă.

Proiectul de lege transpune Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP) şi creează premisele pentru obţinerea unei pensii ocupaţionale, suplimentară, distinctă şi în completarea tipurilor de pensii acordate în România.

Marius Budăi, Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, a declarat, citat de Agerpres: "Sistemul de pensii ocupaţionale este important pentru că el creează premisele pentru asigurarea unei surse suplimentare de venit din pensii. Obiectivul nostru este ca, odată familiarizaţi cu acest pilon de pensii, cetăţenii să fie stimulaţi să economisească, iar angajatorii să le ofere astfel de beneficii. Acest proiect de lege urmăreşte garantarea unui nivel suplimentar de securitate pentru viitorii pensionari, prin impunerea unor reguli de supraveghere, precum şi de gestionare eficientă a sistemului de pensii ocupaţionale".

Iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în timp ce schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii.

Astfel, dacă un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, el este obligat să ofere informaţii despre aceasta tuturor angajaţilor săi şi poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru lucrători pe criterii de vechime, func-ţie sau drepturi salariale. Totodată, pensia ocupaţională este facultativă, ceea ce înseamnă că încheierea unor relaţii contractuale între o persoană şi un angajator nu poate fi condiţionată de obligarea persoanei respective să contribuie în nume propriu la un fond de pensii ocupaţionale.

În ceea ce priveşte activitatea administratorului fondului de pensii ocupaţionale, actul normativ aprobat stabileşte că acesta are obligaţii de informare către angajator şi participanţii la fond, dar şi obligaţii de raportare către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În acelaşi timp, adminis-tratorul este cel care reprezintă fondul în raporturile cu terţii, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti.

Proiectul de lege mai prevede, printre altele, că participantul la un fond de pensii ocupaţionale poate fi orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute în schema/prospectul fondului de pensii ocupaţionale. De asemenea, la un fond de pensii ocupaţionale pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori.

Contribuţiile angajatorului şi ale angajatului se datorează, se colectează şi se virează de către angajator, iar cele ale persoanelor care obţin venituri din activităţi independente sunt virate direct de către acestea.

Participanţii vor putea să-şi transfere valoarea activului personal de la un fond/fonduri la un alt fond de pensii ocupaţionale sau facultative, fără penalităţi, prin crearea mecanismelor de evidenţă pe conturi individuale.

De asemenea, o persoană poate participa la mai multe fonduri şi le poate cumula la momentul deschiderii dreptului de pensie, iar interesele participanţilor şi ale beneficiarilor vor fi protejate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb