Inflaţia din iulie a depăşit cu mult aşteptările autorităţilor

Răzvan Radu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 august 2004

Rata inflaţiei a atins în iulie cea mai mare valoare lunară din ultimele opt luni, ridicîndu-se la 1,3%. Cifra anunţată ieri de Institutul Naţional de Statistică este cu mult peste estimările autorităţilor, anunţate de ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, la începutul lunii august. "Datele preliminare pentru luna iulie au arătat că inflaţia a scăzut faţă de nivelul de 0,6% din iunie şi este în marjă pentru atingerea obiectivului de 8-9% decembrie la decembrie", afirma, la data de 2 august, şeful Finanţelor.

Creşterea peste aşteptări a preţurilor de luna trecută a dus inflaţia pe primele şapte luni la 5,1%. De asemenea, ea a făcut ca inflaţia măsurată pe precedentele 12 luni să crească în iulie faţă de luna anterioară, ceea ce nu se mai întîmplase din luna septembrie a anului trecut.

Inflamarea inflaţiei de luna trecută a fost rezultatul majorărilor de tarife la energie electrică (cu 7,8%), gaze (5%) şi a creşterii preţurilor la combustibili (1,1%). Preţurile mai mari la energie s-au propagat în întreaga economie, aşa încît preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cu 2,1%, cele ale alimentelor cu 0,8%, iar serviciile s-au scumpit cu 0,3%.

"Este posibil ca şi în luna august inflaţia să fie mai mare decît în iunie", consideră Daniel Dăianu, profesor de economie şi fost ministru de finanţe.

"Ţinta de 9% pentru acest an este realizabilă", ne-a declarat domnia sa, adăugînd: "Trebuie, însă, să ţinem cont că deficitul bugetar a fost pe primele şase luni de 0,6% din PIB, iar în a doua parte a anului va avea loc un spor al cheltuielilor guvernamentale, pînă la deficitul programat de 2,1%, ceea ce va impulsiona cererea internă şi va stimula creşterea preţurilor. Cheltuielile neguvernamentale nu au cum să fie încetinite, în condiţiile relaxării monetare. Mai trebuie ţinut apoi cont de preţul ridicat al petrolului. Această combinaţie de factori ar putea să creeze presiuni inflaţioniste".

Inflaţia pe luna august va fi influenţată de creşterea cu 12% a preţului energiei termice. Preţurile din sectorul energetic cîntăresc mai mult în calculul inflaţiei, începînd cu luna ianuarie 2004, cînd ponderea cheltuielilor cu energia în calculul indicelui preţurilor de consum a crescut de la 9,7% la 10,8%. Ponderea energiei electrice a urcat de la 5,13% la 5,26%, cea a gazelor de la 2,2% la 2,76%, iar cea a energiei termice, de la 2,37%, la 2,78%.

Creşterea preţurilor la energie a dat peste cap estimările autorităţilor, care anticipau o inflaţie de sub 0,6% în iulie, potrivit declaraţiilor făcute de ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu, la începutul lunii august. Institutul de Statistică a anunţat ieri că preţurile au crescut, luna trecută, cu 1,3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb