Inflaţia din zona euro a stagnat la 0,2% în decembrie

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 ianuarie 2016

Rata anuală a inflaţiei din zona euro a rămas la 0,2% în luna decembrie 2015, acelaşi nivel cu cel înregistrat în noiembrie, arată o estimare preliminară publicată ieri de Oficiul european de statistică (Eurostat), conform Agerpres.

Este pentru a treia lună consecutiv când inflaţia din zona euro este pozitivă, dar cu toate acestea creşterea preţurilor este mai mică decât estimau analiştii, care mizau pe un avans modest, până la 0,3%.

Potrivit Eurostat, în ultima lună a anului trecut, cele mai importante majorări de preţuri s-au înregistrat la alimente, alcool şi ţigări, care au consemnat o creştere de 1,2%, comparativ cu un avans de 1,5% în luna noiembrie, precum şi la servicii, care au avut o creştere anuală de 1,1%, faţă de 1,2% în luna noiembrie. În schimb, preţul energiei a înregistrat o scădere anuală de 5,9%, comparativ cu un declin de 7,3% în luna noiembrie.

Anterior, Eurostat a informat că în luna noiembrie a anului trecut, 12 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au înregistrat o inflaţie negativă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb