INFLAŢIA ÎN APRILIE: Alimentele s-au scumpit cu 1,1%, iar preţul uleiului a crescut cu aproape 10%

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 13 mai 2008

Alimentele s-au scumpit, în aprilie, faţă de luna anterioară, cu 1,1%, contribuind cel mai mult la avansul lunar al inflaţiei, de 0,52%, unde uleiul s-a scumpit cu aproape 10%, fiind, de departe, cea mai accentuată evoluţie a preţului unui produs, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Temerile exprimate, săptămâ­na trecută, de guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, cu privire la scumpirea exagerată a uleiului comestibil s-au adeverit în aprilie, când preţul acestui produs a înregistrat un avans de 9,72%. La o distanţă de aproximativ 4,5 procente se plasează scumpirea fructelor proaspete, cu 5,22% şi a citricelor cu 2,17%.

Creşteri semnificative de preţuri, faţă de luna martie, s-au mai produs la brânză, 1,42%, unde brânza de oaie s-a scumpit cel mai mult, şi laptele de vacă, unde s-a remarcat o scumpire de 1,38%. Cartofii şi ouăle, în schimb, s-au ieftinit, cu 0,3%, respectiv cu 0,7%.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,46%, unde combustibilii s-au scumpit cel mai mult, cu aproape 2%. Autoturismele şi piesele de schimb s-au ieftinit uşor, cu 0,1%, iar medicamentele au suferit şi ele o uşoară ieftinire, nesem­nificativă însă.

Tarifele serviciilor au scăzut, în ansamblu, cu 0,4%, unde serviciile de telefonie fixă şi ale transportului aerian s-au ieftinit cel mai mult. Inflaţia s-a temperat, în aprilie, la 8,62%, fiind sub nivelul înregis­trat în martie, de 8,63%, iar inflaţia lunară - aprilie faţă de martie - a fost de 0,52%, fiind influenţată, în principal, de creşterea preţurilor la mărfurile alimentare, cu 1,05%.

Preţurile au crescut, în medie, în perioa­da mai 2007 - aprilie 2008, faţă de mai 2006 - aprilie 2007, în funcţie de indicele preţurilor de consum, cu 6,3% şi cu 6,4% în funcţie de indicele armonizat al preţurilor de consum. Analiştii au luat în calcul o creştere anuală a preţurilor cuprinsă între 8,4% şi 8,71% în aprilie şi nu exclud ca, în iulie, inflaţia să atingă un nou vârf al acestui an, de aproape 9%, ca urmare a scumpirii anunţate a gazelor şi energiei electrice. Majoritatea economiştilor ches­tionaţi de NewsIn au estimat, însă, o temperare a inflaţiei în luna aprilie, aşteptându-se la o atenuare a creşterii preţurilor şi în luna mai. În România, inflaţia medie anuală a depăşit valoarea de referinţă odată cu integrarea ţării noastre în UE, se arată în Raportul de Convergenţă al Comisiei Europene pe 2008. Rata medie anuală a inflaţiei, în martie 2008, a fost de 5,9%, cu mult peste valoarea de referinţă de 3,2%, iar CE se aşteaptă ca aceasta să se distanţeze şi mai mult de pragul ţintă în următoare.Presiunile salariale şi consumul ridicat, creşterea preţurilor la combustibil şi slăbirea semnificativă a monedei naţionale, începând cu a doua jumătate a anului trecut, au contribuit masiv la creşterea inflaţiei. Aceasta a avut o medie de 4,9% în 2007 şi se aşteaptă o creştere vertiginoasă în 2008, cu o medie aproape de 8%, pentru ca, în 2009, ritmul să scadă până la aproape 5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb