Inflaţia tranzitorie, o minciună cu picioare tot mai scurte

Durata de viaţă a prognozelor publicate de băncile centrale şi organizaţiile internaţionale a început să scadă vertiginos, mai ales în ceea ce priveşte inflaţia.

Aceasta se dovedeşte extrem de "încăpăţînată" în creşterea ei, dovedind că tranzitorii sunt doar prognozele oficiale. Sau poate că "efemere" va fi termenul potrivit în curând.

Fenomenul este ilustrat de ultimele prognoze ale inflaţiei de la OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development), incluse în raportul din septembrie 2021 privind perspectivele economice.

Prognozele au cunoscut majorări semnificative faţă de cele din raportul similar publicat la sfârşitul lunii mai 2021, atât pentru anul curent cât şi pentru anul viitor, cu excepţia Japoniei.

Astfel, noua estimare pentru inflaţia din Statele Unite în 2021 este de 3,6%, faţă de 2,9% anterior, în timp ce prognoza inflaţiei din Marea Britanie a fost majorată cu un punct procentual, până la 2,3% (vezi graficul 1).

Creşteri puternice au înregistrat şi prognozele pentru anul viitor. În cazul Germaniei, creşterea preţurilor de consum de 1,6% s-a transformat într-o creştere de 2,1%, iar noua estimare pentru inflaţia din Statele Unite este de 3,1%, faţă de 2,6% anterior (vezi graficul 2).

În aceste condiţii, "administrarea inflaţiei va fi un act dificil de echilibristică pentru factorii decizionali", după cum a declarat Laurence Boone, economistul şef al organizaţiei, conform unui articol din Financial Times.

În cadrul conferinţei de presă, Laurence Boone a declarat că "punerea accentului în comunicare pe natura temporară a inflaţiei ar putea determina firmele şi gospodăriile să nu creadă că este corect să solicite preţuri sau salarii mai mari". Dar este corect să stai impasibil în faţa erodării masive a puterii de cumpărare, când autorităţi care îşi proclamă competenţa şi independenţa ignoră extraordinarul potenţial distructiv al propriilor acţiuni?

Raportul de la OECD recomandă "menţinerea unei politici monetare relaxate, dar pe fondul unei ghidări clare până când şi până unde va fi tolerată depăşirea ţintelor de inflaţie, dar şi în ceea ce priveşte etapele către normalizarea politicii monetare".

Claritate în etape bine definite către normalizare? Oare oficialii OECD sunt conştienţi de recomandările lor sau au trecut în "ţara minunilor", unde orice este posibil şi aproape totul se măsoară prin capacitatea de a gândi cât mai multe lucruri imposibile înainte de micul dejun?

Dacă vor urma acest sfat, băncile centrale se vor confrunta cu o ajustare extraordinară a aşteptărilor, nu doar inflaţioniste, şi vor "amorsa" o avalanşă care va mătura guvernele şi bursele.

Aceasta este "recompensa" iresponsabilităţii pentru subordonarea politici monetare în faţa politicii fiscale, rezultat al unei false independenţe a băncilor centrale. Acum guvernele şi băncile centrale nu mai dispun de credibilitatea necesară pentru a încerca să stabilizeze şi să tempereze inflaţia doar prin "comunicare".

Pe lângă prognozele revizuite semnificativ în creştere ale OECD, Financial Times prezintă şi o declaraţie a vicepreşedintelui BCE, Luis de Guindos. "Există riscul unor presiuni mult mai persistente asupra inflaţiei în viitor, mai ales dacă saltul recent al preţurilor se va transforma în cereri salariale mai mari", a precizat de Guindos în cadrul unei conferinţe online organizate de FT.

Oficialul BCE a subliniat în continuare că "trebuie să avem grijă ca factorii temporari să nu se transforme în efecte de ordinul doi".

Astfel de avertismente sunt tardive, în condiţiile în care efectele au depăşit deja ordinul doi şi nimeni nu mai crede că vor exista acţiuni concrete şi semnificative ale băncilor centrale pentru temperarea presiunilor inflaţioniste.

Economistul spaniol Daniel Lacalle a scris recent că "autorităţile au alimentat inflaţia cu orice preţ prin intermediul celei mai agresive politici monetare din ultimele decenii".

Lacalle aminteşte apoi că autorităţile apelează la aceleaşi justificări pentru "acoperirea" unei politici monetare defectuoase. Iniţial se neagă, pur şi simplu, că există inflaţie, iar apoi bancherii centrali spun că inflaţia este tranzitorie. Urmează vina aruncată asupra producătorilor, care sunt "transformaţi" în speculanţi, şi asupra consumatorilor, care sunt acuzaţi de consum excesiv. Aceleaşi autorităţi vin apoi cu "soluţii" reprezentate, de obicei, de controlul preţurilor, fără să ţină cont de efectele economice deosebit de grave.

În opinia economistului spaniol, acum ne aflăm în stadiul în care guvernele aruncă vina asupra companiilor şi exemplifică prin acuzaţiile lansate în Statele Unite şi Europa la adresa furnizorilor din sectorul energetic.

Unul dintre principalii factori care alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global, prin transmiterea tot mai rapidă a creşterilor de preţ de la producători la consumatori, îl reprezintă dislocarea majoră a lanţurilor de producţie şi aprovizionare.

Directorul executiv al unei companii din cadrul grupului Maersk, unul dintre cei mai mari operatori portuari la nivel global, a declarat recent pentru Financial Times că "este nevoie de reducerea cererii de consum pentru atenuarea crizei de pe lanţurile de distribuţie".

Este posibilă o astfel de reducere în mod voluntar la nivelul consumatorilor, care acum consideră că merită să-şi satisfacă dorinţele după multe luni de izolare, mai ales că sunt disponibile şi resurse financiare venite direct de la guvern şi mai există moratorii privind plata chiriilor sau a creditelor bancare?

Greu de crezut. Mai rămâne doar creşterea explozivă a preţurilor pentru restabilirea echilibrului, care va avea loc, probabil, pe fondul unor creşteri economice tot mai anemice, după cum o arată şi prognozele oficiale.

Raportul OECD mai subliniază că "perspectivele economice ale economiilor emergente sunt semnificativ mai slabe decât ale economiilor avansate, pe fondul ratei scăzute de vaccinare, existând vulnerabilităţi ridicate în ceea ce priveşte redresarea economică şi presiunile inflaţioniste ridicate".

Dar ce mai contează perspectivele sumbre ale economiilor emergente, când planificatorii deosebit de competenţi şi dezinteresaţi din economiile avansate oferă acelaşi dezastru pentru toată lumea?