Infrastructura României - Prioritatea Noii Perspective Financiare 2021-2027

Acum, după ce febra alegerilor pentru Parlamentul European a trecut, este timpul ca Guvernul să se gândeas­că foarte serios la negocierile care vor avea loc, la nivelul instituţiilor europene, pentru definitivarea noii Perspective financiare 2021- 2027, a legis­laţiei europene pentru punerea în aplicare a acestei perspective, precum şi la negocierea directă cu Comisia Europeană a obiectivelor şi acţiunilor ce se vor finanţa cu fondurile europene alocate României.

După cum se ştie, Perspectiva financiară 2021-2027 este planul multianual al Uniunii Europene (UE), prin care se stabilesc resursele financiare pe care Statele Membre le vor aduce la bugetul UE, în fiecare dintre cei şapte ani ai perspectivei, precum şi domeniile principale pentru care se vor folosi aceste resurse. Legislaţia europeană pentru punerea în aplicare a acestei perspective financiare cuprinde peste 40 de regulamente, aflate, în prezent, în diferite stadii de negociere între Parlamentul European şi Consiliul UE (aceste negocieri pot fi încheiate, doar după ce Consiliul European va cădea de acord asupra mărimii resurselor financiare pentru perioada 2021-2027).

În următoarea Perspectivă financiară 2021-2027, consider că România ar trebui să aibă o singură prioritate: rezolvarea problemelor fundamentale ale infrastructurii din ţară, fie că vorbim de transporturile rutiere, aeriene, feroviare, navale şi liniile şi conductele magistralele de transport a energiei electrice şi a gazelor naturale, fie că avem în vedere infrastructura din celelalte domenii de activitate-irigaţii, spitale, şcoli, reţele de apă potabilă şi de canalizare, sisteme de colectare, depozitare şi prelucrare a deşeurilor menajere şi industriale.

Infrastructura a devenit principala frână în dezvoltarea economică şi socială a României şi în ridicarea standardului de viaţă al oamenilor. Competitivitatea firmelor româneşti este afectată prin costurile crescute generate de infrastructura precară; se adânceşte izolarea unor zone geografice ale ţării şi inegalitatea socială aferentă acestei izolări; are loc continua deteriorare a mediului înconjurător. Ce poate fi mai exemplificativ, decât scoaterea României din competiţia pentru alocarea unor noi investiţii importante în indus­tria auto, datorită subdezvoltării transporturilor rutiere şi feroviare. Companiile auto din România ne spun că viteza medie orară a trenurilor de marfă este de 15-20 km, iar un autocamion face o zi întreagă, din Mioveni până la graniţa cu Ungaria. Dacă pentru lipsa forţei de muncă, există soluţia robotizării şi a inteligenţei artificiale (Uzina Dacia nu avea niciun robot în anul 2003, în timp ce, în prezent, utilizează peste 800 de roboţi industriali), precum şi speranţa reîntoarcerii românilor plecaţi, ca şi a redresării natalităţii, pentru starea precară a infrastructurii nu există decât soluţia investiţiilor.

Partidele politice au înscris în programele lor electorale autostrăzi, spitale regionale, extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, reabilitarea termică a clădirilor etc. Problema noastră este însă că aceste obiective se repetă la fiecare ciclu electoral, iar realizările sunt modeste, în ritm de melc.

De aceea, sunt de părere că numai prin concentrarea resurselor financiare pe care România le poate mobiliza în perspectiva financiară 2021-2027, putem rezolva prolemele fundamentale ale infrastructurii din ţara noastră. Avem în vedere, atât resursele interne mobilizate prin bugetul ţării, parteneriatele public-privat şi sistemul financiar, cât şi resursele formate din fondurile europene alocate României, împrumuturile de la instituţiile financiare internaţionale, în condiţii avantajoase de costuri (Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială, BERD, Fondul european pentru investiţii strategice etc).

În acest scop, rolul principal revine Guvernului României, dar şi parlamentarilor români din Parlamentul European, din Parlamentul României, precum şi autorităţilor care reprezintă interesele comunităţilor locale. În negocierile cu Comisia Europeană, pentru definitivarea obiectivelor şi acţiunilor concrete care se vor finanţa cu fonduri europene, Guvernul României trebuie să obţină concentrarea acestor fonduri pe infrastructură. Este regretabil, că până în prezent, am folosit o bună parte din fondurile europene pentru finanţarea unor cheltuieli curente (până la finele anului 2017, peste 40% din fondurile europene utilizate - a se vedea cartea domnului Florin Georgescu, "Capitalul în România post comunistă", Editura Academiei, 2018, volumul III, capitolul 7).

Avem în faţă o jumătate din anul 2019 şi întregul an 2020; Guvernul şi autorităţile locale au timpul necesar să pregătească marile proiecte de investiţii în infrastructură, pentru a se evita situaţia din prezenta perspectivă financiară europeană, 2014-2020, când Comisia Europeană ne roagă să trimitem astfel de proiecte şi, din păcate, nu le avem pregătite. Pentru aceasta însă, este nevoie ca Guvenul, împreună cu autorităţile locale, să elaboreze programul de investiţii pentru infrastructură, în perioada 2021- 2027, iar fiecare obiectiv de investiţii să fie încadrat în strategia de dezvoltare pentru sectorul de activitate la care se referă (de exemplu, nici în prezent, nu avem definitivată strategia pentru energie, solicitată încă din anul 2012, cu prilejul lansării perspectivei financiare 2014-2020).

Desigur, ar trebui să uilizăm integral şi fondurile europene alocate Româ­niei în actuala perspectivă financiară, cu prioritate pentru infrastructură.